Cercetatorii sovietici ajung la concluzia ca în zona nordica a Oceanului Atlantic, situata între Groenlanda si Irlanda, exista o uriasa ,,cascada'' submarina. Apele reci ale Articii având o densitate foarte mare si un mare continut de oxigen, se prabusesc în abisul Oceanului Atlantic pâna la adâncimea de peste 3000 de metri.
Societatea britanica Lloyd da publicitatii faptul ca numai în cuprinsul anului 1977, flota comerciala mondiala a pierdut un numar de 337 de nave, totalizând 1073127 tone. Un numar însemnat al acestor nave au disparut în conditii care nu au putut fi elucidate niciodata.
În aprilie 1979, un alt avion de pasageri american ,,Boeing 727'' al companiei TWA care transporta 87 de pasageri de la New York la Minneapolis, a suferit un accident curios: dupa o rostogolire de 3600, aparatul a ,,cazut'' pur si simplu 9000 m cu viteza supersonica. În urma investigatiilor, care nu au adus totusi la nici un rezultat, expertii americani au declarat ca este primul accident de acest fel din istoria aviatiei încheiat în mod fericit.
În vara anului 1979, o alta expeditie franco-italiana se deplaseaza în zona Triunghiului având ca baza de plecare premisa ca pe fundul oceanului s-ar afla vestigiile unor civilizatii premayase si preegiptiene, cu o vechime de 15000 de ani, printre care ar exista si niste constructii piramidale de mari proportii. De altfel, cu doi ani mai înainte, în primavara anului 1977, publicul lua cunostinta cu o surpriza de mari proportii: Charles Berlitz, autorul mai multor carti referitoare la subiect, printre care si ,,Triunghiul Bermudelor - o fereastra spre cosmos ?'', anunta descoperirea în aceasta zona a unei piramide cu înaltimea de cc. 128 m si baza de 164 m, la o adâncime de 900 m în apele Atlanticului de Nord. Piramida ar avea un unghi identic celui al piramidei lui Kcops si s-ar afla, curios, la exact aceeasi latitudine cu piramida egipteana. Cei care acceptau ideea unei astfel de stiri insolite, începeau sa-si puna, pe drept cuvânt, întrebarea: sa fie aceasta oare înca una din explicatiile atâtor disparitii în Triunghi ?
La congresul Societatii vest-germane de geofizica din luna august 1979 se mai face înca o comunicare interesanta: curentul Golf Stream se opreste în dreptul insulei Terra Nova si face cale întoarsa. Se pune atunci întrebarea: de unde vine apa calda din nord-estul Atlanticului daca nu este adusa de Gol Stream, asa cum se crezuse pâna acum ?
Noiembrie 1979; Nava ,,Zaria'', în acel moment singura din lume construita în întregime din materiale care nu se magnetizeaza, aflata în dotarea Academiei si Stiinte a U.R.S.S. porneste într-o expeditie de cercetare în zona Atlanticului de nord-est.
La începutul lunii decembrie 1979, de la baza Cap Canaveral este lansat satelitul american de telecomunicatii ,,Satcom III''. La scurt timp dupa lansare, satelitul a disparut, pur si simplu, în spatiu si nu a mai putut fi regasit niciodata.
Iar în februarie 1980 satelitul japonez de telecomunicatii ,,Ayame 2'', dispare de asemeni in spatiu, la scurt timp dupa lansare.
În a doua jumatate al anului 1980, pachebotul ,,S.S. Norway'' se afla într-o croaziera de doua saptamâni în Marea Caraibelor, având la bord un numar de 2400 de persoane.
La aproximativ 240 km nord de Haiti, vasul ramâne în pana ( o pana a carei natura nu a fost niciodata precizata), croaziera este întrerupta, iar serviciile de coasta americane întâmpina dificultati la încercarile de remorcare a lui.
În ultimele zile ale anului 1980, dispare în Pacific vasul iugoslav ,,Dunav'', cu 32 persoane la bord, la cca. 630 mile sud-est de portul japonez Yokohama.
Iar în primele zile ale lui 1981, cargoul grec ,,Altiparos'', cu 35 de persoane la bord, dispare în timp ce naviga dintr-un port canadian spre Osaka, Japonia.
În vara aceluiasi an, la începutul lunii iunie, în Guatemala s-a anuntat disparitia instantanee, fara urma a tuturor locuitorilor - peste 60 de familii - unei asezari izolate din nordul tarii. Toate încercarile de gasire a celor disparuti, nu au dat nici un rezultat.
Un alt accident curios s-a petrecut în luna decembrie 1981: ,,Locotenentul Thomas Tiller, 26 de ani, navigatorul unui avion de tipul ,,Phantom'' apartinând aviatiei S.U.A. care a disparut în mod misterios, a fost descoperit în stare de inconstienta, plutind în echipamentul sau de salvare în largul coastelor statului Carolina de Sud, la 60 km sud-est de localitatea Charleston. Aflat în misiune de zbor, aparatul a disparut dupa o manevra executata în zona din apropierea celebrului Triunghi al Bermudelor. Un ofiter superior, colonelul Peter Kempf, a declarat ca a fost intrigat de acest accident. ,,Niciodata nu am mai vazut asa ceva. Un avion care a disparut pur si simplu, fara nici o comunicare sau contact vizual. În momentul în care pilotul a fost ejectat din aparat trebuia sa intre în functiune un semnal radio pentru a localiza echipajul în vederea salvarii lui, iar acest semnal nu a fost transmis. Cercetarile continua pentru a se încerca gasirea pilotului aparatului, lt. Michael Matson, 24 de ani''.
Desi, din cauza faimei din ce în ce mai proaste pe care si-o câstiga fatalul Triunghi al Bermudelor, traficul maritim în aceasta zona devine de la an la an mai redus, numarul tristelor evenimente de aici nu descreste. Astfel conform statisticilor aceleasi societatii de asigurari Lloyd, numai autoritatile maritime americane înregistreaza ,,disparitia a nu mai putin de 600 de nave de diverse tipuri si dimensiuni, între 1971 si 1982''.
Separat, autoritatile portuare din Miami, Florida, S.U.A., au înregistrat ,,disparitia în conditiile insolite, a 200 de iahturi cu echipaje cu tot'', numai în anul 1981 !
Accidentele navale si aeriene continua în ritm sustinut în acest deceniu. De la an la an creste numarul vaselor si avioanelor care dispar datorita uraganelor, ciocnirilor, incendiilor, actelor teroriste sau chiar pirateriei moderne. Un bun procent al acestora îl constituie disparitiile - asa-numitele ,,alte accidente'' - carora nu li s-au putut gasi niciodata cauzele sau explicatii cât de cât acceptabile.
Aceastã fantasticã succesiune de întâmplãri neobisnuite, nu formeazã decât o succintã trecere în revistã a celor ce se petrec în Triunghiul Bermudelor. Aceste evenimente misterioase si inexplicabile depãsesc nu numai puterea noastrã de întelegere, ci chiar posibilitãtile de investigare ale stiintei si tehnologiei contemporane. Asa cum s-a observat, lista parcursã nu cuprinde numai evenimente petrecute în exclusivitate în zona fatalului Triunghi. Într-adevãr, se pare cã aceasta nu este singura zonã de pe Glob unde dispar nave si avioane în chip inexplicabil. Cercetãtorii care s-au ocupat de astfel de evenimente, au observat de mai mult timp existenta unei zone oceanice misterioase situatã la sud-est de Japonia, între aceastã tarã si Insulele Bonin, mai precis între Iwo Jima si Marcus Island, sector renumit prin pericolele sale pentru vapoare si avioane. Presupunându-se cã navele au dispãrut ca urmare a unor suite de eruptii vulcanice submarine, sau furii subite ale mareelor, aceastã zonã numitã frecvent ,,Marea Diavolului'', constituie obiectul unei reputatii cel putin tot atât de sinistre ca si aceea a Triunghiului Bermudelor, deoarece autoritãtile japoneze au declarat-o zonã periculoasã si interzisã. Aceastã decizie a fost luatã în urma unei anchete a unitãtilor de suprafatã japoneze în 1955. În acel an a fost trimisã o navã, ,,Kalyo Maru 5", pe care se îmbarcaserã mai multi oameni de stiintã, care aveau ca scop tocmai elucidarea misterului legat de numeroasele disparitii din Marea Diavolului. Atât nava, cât si cei îmbarcati pe ea au dispãrut tot atât de subit si de misterios, nelãsând în urma lor nici cea mai micã urmã.
De Marea Diavolului se temeau încã din vechime si pescarii, ei credeau cã era locuitã de monstri si demoni care puneau stãpânire pe corãbiile si vapoarelor ale cãror echipaje nu erau la post. Avioane si vapoare au dispãrut în acest sector mai multi ani la rând, si în timpul anilor de pace, 1950-1954, s-au volatilizat nu mai putin de nouã vapoare moderne, cu echipaje ce totalizau câteva sute de oameni.
Împrejurãrile caracteristice care determinã aceste disparitii, amintesc evenimentele petrecute în Triunghiul Bermudelor: operatii de cãutare intensive pe mare si în aer, lipsa - de cele mai multe ori - a epavelor sau sfãrâmãturilor lor, a petelor de ulei, a cadavrelor oamenilor din echipaje sau a pasagerilor.
Triunghiul Bermudelor si Marea Diavolului mai au un curios punct comun: asezarea lor geografic. Aproape de extremitatea sa vesticã, Triunghiul Bermudelor înglobeazã longitudinea 80° vest, meridian care în nordul real si cel magnetic se confundã si unde orice calcul de deviatie este de prisos. Acelasi meridian îsi schimbã denumirea când trece peste poli, pentru a deveni meridianul 150° est. acesta, venind de la Polul Nord, coboarã spre sud, trece pe la est de Japonia si transverseazã partea medianã a Mãrii Diavolului. În acest punct central, acul magnetic se îndreaptã si el spre nordul geografic, care se confundã cu nordul magnetic, la fel ca la limita vesticã a Triunghiului Bermudelor de pe antemeridian.
Un studiu mai aprofundat al triunghiului Bermudelor si al altor sectoare suspecte, a fost întreprins de Ivan Sanderson si expus în articolul sãu ,,Cele 12 cimitire ale Diavolului strãbat lumea'', scris pentru magazinul ilustrat ,,Saga''. Localizând pe hartã disparitia vaselor si avioanelor din întreaga lume, Sanderson si colaboratorii sãi si-au dat seama cã majoritatea din aceste pierderi se produc în sase zone, a cãror formã este mai mult sau mai putin asemãnãtoare unor romburi si printr-o serioasã coincidentã, se situeazã toate la latitudini cuprinse între 30° si 40° la nord de Ecuator, înglobând, evident chiar Triunghiul Bermudelor si Marea Diavolului.
Aprofundându-si teoria, Ivan Sanderson stabileste o retea de 12 anomalii, la un interval de 72° în jurul globului, centrate mai precis la 36° nord si sud: cinci zone pe emisfera nordicã, cinci pentru cea sudicã si douã pentru cei doi poli. Toate aceste zone ar avea formã mai mult de romb decât de triunghi. Motivul pentru care Triunghiul Bermudelor constituie cea mai celebrã dintre anomalii, s-ar datora dupã pãrerea lui, asezãrii sale într-o zonã mai frecventatã. Celelalte 11 sectoare în discutie, prezintã tot atât de multe anomalii evidente de magnetism sau deviere spatiu-timp. Cercetãri ulterioare aveau sã confirme justetea acestei descoperiri. Printre altele, e bine sã amintim aici si existenta deasupra regiunii de vest a Columbiei a unei zone numitã ,,cimitirul avioanelor''. Din cauze neelucidate încã, numai în perioada anilor 1969-1974, s-au prãbusit aici 12 avioane!
O alta zona cu mari semne de întrebare pare a fi asa numita ,,Ruta a Mortii’’ aflata în spatiul aerian ecuadorian, între orasele Quito (capitala tarii) si Cuenca (150000 locuitori), distanta dintre ele fiind de aproape 500 km. Între 1976 si 1984 dispar pe aceasta ruta sase avioane mari, cu un numar de cca. 300 de persoane la bord. Ecuadorienii au constatat cu stupoare ca nu pot gasi explicatii rezonabile nici unuia dintre aceste incidente stranii.
Iar în marea Marmara, specialistii din Turcia au descoperit un puternic câmp magnetic ,,asemanator celui din cunoscutul Triunghi al Bermudelor’’. Se pare ca s-a gasit astfel una din explicatiile posibile pentru numeroasele accidente navale si aeriene petrecute în aceasta zona de-a lungul anilor.
Majoritatea acestor active se situeaza la est de marile mase continentale, ale caror curente oceanice calde, îndreptându-se spre nord, se lovesc de curentii reci, mergând spre sud. Aceste zone, locul de întâlnire al curentilor amintiti, constituie de asemenea puncte importante, unde miscarea de translatie a curentilor oceanici de suprafata se face într-un sens si al curentilor de adâncime în alt sens. Marii curenti ai maselor de sub fâsia de apa de la suprafata, desfasurându-se tangent si influentati de diferenta de temperatura, dau nastere la vârtejuri magnetice, care afecteaza comunicatiile radiofonice, magnetismul, poate chiar si gravitatia si eventual, în unele conditii, pot fi originea disparitiei vapoarelor si avioanelor, care navigând sau zburând, au patruns într-un punct diferit al spatiului si timpului. Un efect secundar, relativ la comportamentul ciudat observat în aceste zone, este subliniat de catre Sanderson când remarca ,,uimitoarele devansari ale orariului’’ zborurilor fixate cu grija, când avioanele sosesc la destinatie cu un asemenea avans, încât singura explicatie credibila ar fi un vânt care sufla din spate, de exemplu cu viteza de 500 de noduri pe ora. Asemenea incidente pot fi rezultatul fortei vântului, dar se pare ca ele se produc mai frecvent în limita Triunghiului Bermudelor si al altor zone cu vârtejuri, ca si cum avioanele în discutie s-ar fi lovit de deviatii, sau ar fi fost împinse fara dificultate printr-o spartura din cer, costând viata atâtor calatori.
Luând în consideratie faptul ca electromagnetismul actioneaza asupra planetei noastre, Ivan Sanderson pune urmatoarea întrebare: Triunghiul Bermudelor si celelalte sectoare în cauza nu constituie oare ,,niste masini enorme, generatoare de multe anomalii si care ar putea sa creeze vârtejuri în interiorul sau exteriorul unui alt spatiu-timp ?’’
Sa ne întoarcem putin înapoi. Perioada celui de-al doilea razboi mondial aduce în discutie si o alta problema care începe sa puna semne de întrebare opiniei publice din Statele Unite si din lumea larga.
Într-adevar, zvonuri neconfirmate, sustineau prin anii ’40 ca au existat experimente reusite de transport instantaneu la distanta a unor nave, avioane si chiar a unor oameni. Ca, în acea perioada, guvernul american ar fi pus la dispozitie mijloacele necesare pentru asa-zisul ,,Philadlphia Experiment’’; si ca, desi aceasta ar fi reusit în buna parte, sfârsitul tragic al echipajului unui vapor care aparea si disparea ,,în timp’’, ar fi determinat autoritatile sa abandoneze pentru o perioada nedeterminata proiectul fantasticei ,,masini a timpului’’, pâna când nivelul stiintei terestre va permite reluarea sa cu mai multe sanse de reusita. Fara îndoiala, s-au pus – si se pun înca – o serie de întrebari: a reusit Marina S.U.A. sa aplice cu succes teoria lui Einstein cu privire la ,,câmpul unitar’’ si sa telereporteze în secret un vas de razboi de la Philadephia pâna la Norfolk ?’’ A fost provocata completa invizibilitate a acestui vas de razboi si a echipajului sau ? Este adevarat ca în urma acestui experiment fantastic – care ar fi avut loc în octombrie 1943 – mai mult de jumatate dintre membrii echipajului au fost internati pentru tot restul vietii lor în clinici de psihiatrie ? De ce Pentagonul si Serviciul Amiralitatii Americane refuza sa vorbeasca despre acest incident si declara ca jurnalele de bord ale unitatii si chiar a unor cargouri care s-au aflat în aproprierea unor experiente, nu sunt niciodata ,,disponibile’’ ? În legatura cu aceste experiente poate fi pusa si disparitia, imediat dupa razboi, a cargoului ,,Coronado Five’’, cu cei 40 de mateloti pe care-i avea la bord si care plecase de la sarmul britanic spre Golful Mexic ? Ce legatura ar putea fi între ,,Philadelphia Experiment’’ si misterioasele disparitii din atât de controversatul Triunghi al Bermudelor ?
Ce legatura ar putea fi între ,,Philadelphia Experiment’’ si misterioasele disparitii din atât de controversatul Triunghi al Bermudelor ?
Cel care ar fi putut sa raspunda cât de cât la toate aceste întrebari si la multe altele înca, ar fi fost dr. Morris K. Jessup, astronom, matematician, fizician si arheolog american. Dar acesta moare în mod misterios în dimineata zilei de 29 aprilie 1959. Desi politistii care au anchetat cazul prezinta acest deces ca pe o sinucidere, multi afirma ca, de fapt acesta a fost pretul pe care a trebuit sa-l plateasca pentru ca s-a apropriat prea mult de unele adevaruri. Dr. Jessup s-a ocupat îndeaproape de istoria disparitiilor din Triunghiul Bermudelor si din alte zone ale lumii. Unul dintre cele mai interesante cazuri de care s-a ocupat, a fost acela al navei ,,Seabird’’ (vezi evenimentul din vara anului 1850). Dupa ce a studiat mai multe accidente similare acestuia, dr. Jessup conclude ca astfel de disparitii ,,sunt practic imposibil de explicat, doar provocate de sus. O forta actionînd de sus cu o putere considerabila si cu o spontaneitate precisa în actiune’’. El evoca de asemeni ,,caracterul necrutator si selectiv al anumite disimulari si viclenii’’ si adauga ca acestea sunt ,,trasaturi care pun în evidenta, toate, o anumita inteligenta’’.
Dr. Manson Valentine, zoolog, arheolog si oceanolog, a studiat mai multe decenii evenimentele neobisnuite din Triunghiul Bermudelor, chiar în interiorul acestei zone: Miami, Bahamas si celelalte insule. Ca cercetator, el prezinta o excelenta sursa de informatii pentru cei care se intereseaza de evenimentele deja petrecute, sau care se produc în prezent. O mare parte din informatiile de care dispune el – în special cele care se refera la ultimile conversatii cu dr. Jessup – este de-a dreptul stupefianta. Putin înainte de a muri, Jessup credea ca a descoperit baza stiintifica a disparitiilor, susceptibile de a fi explicate prin teora ,,câmpului unitar’’ a lui Einstein, care înglobeaza câmpul gravitational si cel electromagnetic si teoria spatiului-timp.
Ipotezele privind deviatiile antigravitationale au fost emise presupunând existenta zonelor unde legile gravitatiei si a atractiei magnetice normale nu mai sunt valabile. Ralph Barker, autorul cartii ,,Marile mistere ale aerului’’, remarca faptul ca ultimile progrese din domeniul fizicii, tind sa puna în evidenta existenta particulelor de materie antigravitationala. El sustine prezenta materiei antigravitationale, de natura absolut contrara celei care este cunoscuta de planeta noastra cu un caracter extraordinar de exploziv când ea se aproprie de materia pe care o cunoastem noi ascunsa în zone localizate pe Pamânt’’. El emite ipoteza potrivit careia aceasta materie a venit poate din spatiu si s-a infiltrat în scoarta terestra, uneori sub pamânt, dar de cele mai multe ori sub mari si oceane. Aceasta teorie ofera o explicatie posibila a deviatiilor electromagnetice într-o zona data, dar ea n-ar putea sa explice numeroase pierderi de vapoare si avioane.
De fapt, numarul teoriilor si ipotezelor care s-au emis pe marginea atâtor disparitii este imens. Diferite explicatii, adesea oferite de imaginatii înfierbântate, au fost elaborate în speranta elucidarii disparitiilor continui.
S-au evocat maree neasteptate cauzate de cutremure; enorme valuri oceanice iscate brusc; bulgari de foc ce veneau în contact cu avioanele si le faceau sa explodeze; atacuri ale monstrilor marini; un fel de ,,gaura în cer’’; o deviatie spatiu-timp care duce la o alta dimensiune; dereglari electromagnetice sau gravitationale; s-a dat vina si pe aparitia infrasunetelor care preced marile uragane; s-a emis parerea interventiei farfuriilor zburatoare sau a submarinelor având la bord entitati reînviate din vechile civilizatii, venite dintr-o alta dimensiune sau din viitor, spre a-I ,,cuceri’’ pe oameni; existenta unei ,,gradini zoologice spatiale’’ ai carei pensionari – oamenii – nu ar trebui sa stie înca de ,,paznicii’’ sai etc., etc.
Dar, dupa cum era si firesc, nici una dintre aceste ipoteze nu a gasit sprijinul asa-numitei ,,stiinte ortodoxe’’. Aceasta, desi problema a fost dezbatuta si în fata Organizatiei Natiunilor Unite, într-una dintre sedintele sale plenare. Eric Gairy, presedintele Consiliului de Ministri al statului insular Grenada, din Marea Caraibilor, a cerut formarea unei autoritati O.N.U. pentru rezolvarea enigmei cu privire la triunghiului misterios al Bermudelor, institutie necesara pentru ,,ca oamenii sa nu mai fie în continuare sclavii unor împrejurari care se afla în afara controlului lor’’.
Bineînteles, nu se putea ca aceasta zona care face atâtea victime omenesti si aduce imense pagube materiale, sa nu intre în obiectivul unor cercetari stiintifice serioase. Astfel:
La sfârsitul anului 1973, presa din întreaga lume anunta una din cele mai interesante descoperiri facute în urma primelor doua emisiuni ,,Skylab’’ Studiindu-se fotografiile luate din cosmos asupra Golf-Stream-ului în lungul peninsulei Yukatan, a fost observata o curioasa relatie ocean-atmosfera, de neconceput pâna în acel moment pentru stiinta. În apele calde ale cunoscutului curent au fost detectate zone largi de apa rece. Se pare ca aceasta ar fi motivul unor fapte curioase ca: evolutia oarecum dezordonata a uraganelor, schimbarile clare de culoare a apelor oceanice, sau aparitia unor materii organice neobisnuite în acele zone.
Mai târziu, la sfârsitul anului 1976, o echipa de oameni de stiinta italieni pregateste o expeditie de investigare a misteriosului Triunghi al Bermudelor. Nu s-a mai auzit nimic despre aceasta expeditie Va fi avut oare loc ? Sau a disparut si ea, devenind victima fatalului Triunghi?
În vara anului 1977, nava stiintifica sovietica ,,Acad. Kurciatov’’ (deplasament 7000 tone, 26 laboratoare stiintifice, un centru de calcul) paraseste portul Kaliningrad îndreptându-se spre zona insulelor Bermude. Ea participa la un vast program stiintific sovieto-american numit ,,polymode’’ (format din mai multe nave americane si sovietice), care-si propune, timp de un an, sa studieze fenomenele oceanice, curentii, vârtejurile, magnetismul, meterologia, geochimia, precum si explorarea interactiunilor pamânt-atmosfera în zona respectiva. Vladimir Kort, seful laboratorului Institutului de Oceanologie al Academiei de Stiinte al U.R.S.S. si conducatorul partii sovietice a experimentului ,,Polymode’’, a fost întrebat, în cadrul unui interviu, daca experientele respective vor putea dezvalui taina disparitiei navelor în Triunghiul Bermudelor. Acesta a raspuns textual:
,,Disparitia misterioasa a unor nave în aceasta zona a oceanului poate fi partial explicata prin uragane puternice. Asemenea uragane, cuprinzând suprafete de 200-300 kmp, modifica directiile curentilor submarini fata de felul cum sunt ei trecuti în hartile de navigatie. Într-o asemenea situatie, nava îsi poate pierde directia, I se poate distruge cârma si se scufunda. Acest lucru se putea produce mai frecvent în urma cu 15-20 de ani, când nu existau înca aparate moderne de radio-locatie’’. Fara comentarii.
Înca o curiozitate: în toamna anului 1977, este descoperita în dreptul Arhipeleagului Bahamas o ,,punga de apa straina’’. Dupa analizele efectuate, oceanografii ajung la concluzia ca este vorba de apa din Marea Mediterana ! Nici o explicatie logica pentru acest fapt straniu care sfideaza logica.
Halucinanta aglomerare de date si fapte. Daca statisticile nu ne-ar convinge ca lucrurile se întâmpla într-adevar asa, ne-am putea crede, stapâniti de cosmaruri abracadabrante. Se întâmpla ceva acolo, în Triunghiul Bermudelor – si nu numai – care scapa puterii noastre actuale de întelegere. Homo sapiens se dovedeste, deocamdata, incapabil sa gaseasca o explicatie de bun simt suitei continui de fapte si evenimente al caror sens încearca sa-l patrunda zadarnic.
Triunghiul Bermudelor, Marea Diavolului si celelalte zone de acest fel de pe planeta Terra, ramân în continuare în categoria fenomenelor misterioase, carora contemporaneitatea nu le-a putut afla înca dezlegarea. Viitorul va gasi, fara doar si poate, raspunsul rezonabil pentru tot ceea ce noi consideram astazi ,,mister, taina, enigma’’. Va trebui însa sa ne lepadam de ignoranta, care nu a fost niciodata un argument, si de aceea daunatoare ,,politica a strutului’’ care ne îndeamna – printre altele – sa afirmam ca suntem atotstiutori, ca nu mai avem nimic de învata de la ,,mama natura’’, ai carei fii suntem, în definitiv, cu totii.
Încheind ,,Pamânt al oamenilor’’, Antoine de Saint-Exupery, unul din marii disparuti despre care s-a amintit si în prezentul material, afirma: ,,Singur Spiritul, daca sufla peste huma, singur el este în stare sa creeze Omul’’.
