Povestea enigmaticei formatiuni de pe suprafata planetei Marte are aproape un sfert de secol. In iulie 1976, sonda spatiala Viking 1 survola planeta vecina, cu misiunea de a realiza si trimite spre Pamint cit mai multe imagini. Asa se face ca NASA a intrat in posesia a citeva mii de fotografii. Dintre acestea, 18 au atras atentia in mod deosebit. Au fost selectate 11, cu rezolutia cea mai ridicata, dupa care au mai ramas doar doua, care aveau sa intre in istorie. Ele reprezentau ceea ce parea a fi un chip uman. Atunci cind au fost facute publice, s-a spus simplu ca jocurile de lumini si umbre pot crea uneori iluzii extraordinare. Asadar, oficial, nimeni nu a vazut in ele nimic deosebit.
Totusi, doi dintre inginerii NASA nu au fost de acord cu punctul de vedere al sefilor lor. Avind la dispozitie fotografiile originale, Vince DiPietro si Greg Molenaar au utilizat diferite tehnici de filtrare si imbunatatire a calitatii imaginii, dupa care au creat un program special de prelucrare de imagine. In treacat fie spus, programul lor, Starburst Pixel
Interleaving Technique (SPIT), a inaugurat o noua etapa in tehnicile de analiza a imaginilor pe calculator. De retinut ca, gratie muncii lor, chipul de pe Marte a putut fi vazut mult mai clar si - in plus - a devenit vizibila o piramida cu cinci fete, situata la o distanta de 20 de kilometri de acesta.
Asa a inceput nebunia. Evident, au fost luate la puricat pe calculator si celelate fotografii ale zonei, ceea ce a condus la descoperirea unor noi formatiuni ce puteau fi asimilate unor piramide. Parea aproape cert, la vremea respectiva, faptul ca regiunea numita "Cydonia" pe hartile planetei Marte adaposteste o agolmerare de formatiuni artificiale. Misteriosul chip ce privea in adincurile spatiului a fost numit "Sfinxul de pe Marte". Speculatiile cu privire la vechimea, importanta si semnificatiile sale au curs in cascade suucesive.
Printre cei mai aprigi sutinatori ai ipotezei unor vestigii extraterestre s-a numarat R. Hoagland, cel care prin cartile sale, prin seria de conferinte sustinute si prin lobby-ul inteligent pe care l-a efectuat, a realizat ceva unic: a adus NASA in pozitia de a modifica programul de zbor al sondei "Mars Observer" in asa fel incit sa survoleze si regiunea Cydonia. Din nefericire, in 1996, "Mars Observer" nu a mai raspuns comenzilor de la sol cum mult inainte de a transmite prima fotografie si s-a pierdut in spatiu. Cum era de asteptat, s-au gasit imediat voci care sa insinueze ca acest esec al NASA nu a fost tocmai intimplator.
A fost nevoie de o asteptare ce a durat pina la 5 aprilie 1998, data la care "Mars Global Surveyvor" a ajuns deasupra Cydoniei, la o altitudine de 440 km. Intre timp, tehnicile fotografice evoluasera si se sconta pe imagini de o calitate de zece ori mai mare decit cea obtinuta de Viking 1, cu 22 de ani inainte. Supriza ce a urmat a fost, cel putin pentru adeptii ipotezei artefactelor extraterestre, de proportii. Noile fotografii prezentau Fata de pe Marte foarte aplatizata si aproape lipsita de detaliile semnificative: ochi, gura, nas... De fapt, nu mai era un chip, ci o formatiune bizara, e drept, dar naturala.
Teoriile conform carora colosala sculptura ar fi suferit o eroziune severa in numai doua decenii nu s-au bucurat de prea multa trecere. Au fost preferate alte explicatii. Pe de o parte, unghiul si ora de fotografiere au fost diferite la cele doua misiuni spatiale. Pe de alta parte, mai mult sau mai putin voalat, s-a emis supozitia ca noul set de fotografii ar fi fost "putin mesterit" de specialistii NASA. S-a argumentat ca imaginile realizate de "Mars Global Surveyvor" nu au fost date publicitatii imediat, ci cu o intirziere de 24 de ore.
Oricum, retinem ca incepind cu 1998 mitul chipului martian a intrat in declin. Lumea incepea sa se obisnuiasca cu ideea unei iluzii optice.
Dar, ca intotdeauna, au existat si oameni care nu s-au grabit sa accepte pe nemestecate explicatii oferite de-a gata. Insa, in 1998, imediat dupa imaginile retransmise de "Mars Global Surveyvor", aproape nimeni nu a mai avut urechi sa ii asculte.
Abia cu putin timp in urma apele au inceput din nou sa se tulbure. In intervalul 28 aprilie - 5 mai 2000 a avut loc o scurta campanie, de stringere a unor semnaturi in favoarea realizarii unui nou set de fotografii ale regiunii Cydonia. Desfasurata pe Internet, pe serverul www.petitionpetition.com, initiativa a avut rezultate neasteptate. S-au strins 3000 de adeziuni, care au stat la baza unei petitii ce a fost inaintata atit NASA, cit si senatorului John McCain.
Din punct de vedere statistic, e foarte interesant de vazut cine sint cei care doresc noi imagini ale fetei de pe Marte. Avem experti in calculatoare (14,5%), ingineri si tehnicieni (8,1%), profesori (4,8%), dar si cercetatori (6,8%). Lucru semnificativ, aceste grupuri reprezinta in total o treime din cei care si-au exprimat dorinta de a avea noi date despre controversatul sfinx martian.
Dar si mai interesant este faptul ca aceasta petitie a condus la dezgroparea unor lucrari stiintifice de mare interes.
Carlotto - savantul redescoperit
Intre altele, a fost readusa in lumina o lucrare semnata de Mark J. Carlotto, in 1998. Sub titlul original "Analysis of Global Surveyor Imagery of the Face on Mars" ea a trecut neobservata la data aparitiei sale, fiind apreciata la justa ei valoare abia acum.
In esenta, expertul in analiza digitala a imaginilor care este Mark J. Carlotto arata ca fotografiile lui "Mars Global Surveyvor" nu fac decit sa sprijine ipoteza ca Fata de pe Marte poate fi artificiala. Sigur, lucrarea este intesata de calcule si formule menite sa dovedeasca acest lucru. Corectitudinea lor a fost confirmata de alti cercetatori.
Foarte pe scurt, dupa o pertinenta analiza comparativa a imaginilor din 1976 si 1998, Carlotto explica de ce, statistic vorbind, este foarte putin probabil ca structurile in cauza sa fie de origine naturala. In primul rind, surprinde simetria intregii structuri. Apoi "anomaliile" ce pot fi vazute drept ochi, buze, nas, etc. nu isi gasesc nici o justificare de ordin geologic. In fine, mai sugereaza Carlotto, eroziunea puternica afecteaza serios imaginea ansamblului, insa acesta va putea fi vazut corect numai in fotografii luate exact deasupra locului respectiv la diferite ore ale zilei martiene. Unghiurile sub care a fost fotografiat pina acum Chipul de pe Marte, 11° Viking si 45° Mars Global Surveyvor, sint cauza unor distorsiuni similare celor ce pot fi remarcate la privirea unui basorelief din lateral, in conditiile in care lumina vine dintr-o parte.
Mark J. Carlotto se abtine cu eleganta de la a trage concluzii definitive, dar subliniaza ca toate analizele conduc spre ipoteza ca, desi intr-o stare foarte degradata, atit "Sfinxul" cit si "piramidele" sint structuri sint artificiale. Prin urmare, un nou rind de fotografii ar fi binevenit.
Reamintim, aceasta lucrare, a fost scrisa in 1998 si a trecut aproape neobservata, bucurindu-se de o publicitate adecvata abia in ultimele saptamini.
Buuun, si acum este cineva curios sa afle parerea NASA despre toata aceasta poveste? Surprinzator sau nu, NASA nu are nici una. Cel putin asa reiese chiar de pe site-ul NASA, unde, la adresa http://nssdc.gsfc.nasa.gov/planetary/planetaryfaq.html#marsgen-opinion, este mentionat ca "NASA nu are nici o opinie oficiala cu privire la asa-numita fata de pe Marte. Majoritatea oamenilor de stiinta din domeniul spatial sint de acord ca, atit timp cit sint insuficiente date pentru a face o analiza definitiva a structurii, este putin probabil sa fie altceva decit o combinatie dintre un ansamblu natural si niste conditii de iluminare neobisnuite". Precizam, aceasta pozitie neasteptat de prudenta a fost adoptata DUPA publicarea fotografiilor din 1998, data pina la care subiectul a fost evitat cu grija.
Poate ca lucrurile s-ar fi oprit aici pina la sosirea unor noi imagini. Insa un articol nesemnat aparut pe site-ul www.space.com a reusit sa puna paie pe foc. Dupa o lunga dizertatie, altfel demna studiat, autorul anonim se intreaba retoric daca NASA sau oricare alta agentie guvernamentala ar fi reusit sa pastreze secretul descoperirii unor vestigii extraterestre pe Marte vreme de 24 de ani. In acest context, merita amintita o declaratie a purtatorului de cuvint al Pentagonului, Ken Bacon. Imediat dupa iesirea la lumina a unor imagini din satelit ale celebrei Zone 51 la 19 aprilie 2000 (vezi dosarul), el a iesit la rampa spunind ca nu exista nici un program legat de extraterestri, dar i-a asigurat totodata pe reporteri ca si in cazul in care ar fi asa, ei tot nu vor afla niciodata.
Avem astfel exact genul de declaratii care, alaturi de lipsa unei pozitii clar definite a NASA cu privire la regiunea Cydonia de pe Marte, dau apa la moara suspiciunilor ca oficialii au si lucruri sensibile de ascuns. Ramine de vazut daca asa este.
Sursa: misterium.tripod.com
