Wednesday, 25 Dec 2024, 13:00:49

Welcome Guest | RSS
Atlas InfoNet
MainRegistrationLogin
Site menu

Login



Kiai Club Aikido
Dictionar


TEHNICI AIKIDO
In Aikido sunt multe si diverse tehnici.

Nage Waza - tehnici de proiectare

Shiho Nage - Aruncarea "spre cele patru zari"
Irimi Nage - Aruncarea prin intrare
Sokumen Irimi Nage - Aruncarea prin intrare laterala
Tenchi Nage - Aruncarea cer-pamant
Kaiten Nage - Aruncarea in roata
Ude Kime Nage - Aruncare prin parghie asupra bratului intins
Kote Gaeshi - Aruncarea prin rotirea in afara a incheieturii mainii
Juji Garami - Aruncarea prin agatarea bratelor in cruce
Aiki Otoshi - Aruncarea prin parghie asupra picioarelor
Sumi Otoshi - Aruncarea in colt
Koshi Nage - Aruncarea peste sold
Kokyu Nage - Aruncarea prin forta suflului
Aiki Nage - Aruncarea armoniasa


Katame Waza - tehnici de fixare

Ude Osae (Ikkyo) - fixare prin parghie cu intinderea cotului
Kote Mawashi (Nikyo) - fixare prin parghie cu rotirea bratului
Kote Hineri (Sankyo) - fixare prin parghie cu rotirea mainii
Tekubi Osae (Yonkyo) - fixare prin parghie cu rotirea si apasarea bratului
Ude Nobashi (Gokyo) - cheia de brat
Hiji Kime Osae - fixare prin fortarea cotului de sus in jos
Seiza Kokyu Ho - devierea atacului prin forta suflului

Dintre acestea, dupa parerea mea, sase sunt de baza: shiho-nage, irimi, kaiten, kokyu, osae-waza, ushiro-waza. Aceste tehnici reprezinta "gramatica” Aikido-ului, "limba” in care este formulata si exprimata traditia; ele reprezinta punctele de reper, sunt flexibile si expansibile. Fiecare tehnica incorporeaza multe aspecte diferite si are elemente comune cu una sau mai multe dintre ceilalelalte tehnici.

SHIHO-NAGE (Recunostinta)
Shiho inseamna "patru directii”, simbolizand aprecierea fata de kami care ne inconjoara, ca si cele patru recunostinte: fata de univers; fata de stramosii nostri, carora le datoram existenta noastra individuala; fata de natura, care ne ofera hrana zilnica; fata de celelalte fiinte umane care ne ajuta sa supravietuim in societate.

  

IRIMI [OMOTE]
(Intrarea)[Stai In Fata lui]

 Irimi este in primul rind o actiune interna bazata pe o atitudine activa. Forta produsa de atacator este preluata cit mai devreme posibil, amplificata si intoarsa. Ea va curge înapoi spre izvorul ei - adica spre Centrul (Hara) agresorului - ii va distruge echilibrul si-l va dobori. De o mare importanta este faptul ca Nage, dupa ce întoarce forta îndreptata spre el, o dirijeaza spre o alta directie. Uke va fi surprins atit de schimbarea neasteptata a punctului de aplicare a fortei sale cit si de efectul întoarcerii ei. Nage intra spre înauntru, deci va ajunge in fata lui Uke. De aici si cuvintul japonez Omote (stai in fata lui) folosit pentru descrierea acestui mod de actiune, sau varianta "pozitiva" - adica actiunea activa, tare.
Dar actiunea Irimi nu se limiteaza numai la prima faza a procedeului de lupta - la intrare , ci poate fi aplicata si la fazele urmatoare, adica la desfasurarea si la terminarea procedeului. In orice faza esentiala a miscarii, actiunea Irimi trebuie însotita de forta respiratiei (Kokyu), ceea ce înseamna o expiratie sincronizata cu miscarea.
Caracteristic pentru actiunea Irimi este deplasarea (Sabaki) in linie dreapta prin pasi adaugiti sau normali.
Folosirea principiului Irimi, mai ales împotriva unui adversar puternic sau inarmat, poate fi facuta cu succes numai daca Nage are o pozitie corecta si Hara bine antrenata. El trebuie sa poata reactiona sigur si spontan, sa fie capabil de a-si aplica concentrat forta respiratiei.
Pe plan spiritual Irimi reprezinta puterea controlata. Puterea adversarului se intilneste cu vointa proprie si neclintita a lui Nage.
Miscarea Irimi ca atare pare simpla, dar aparentele insala, caci executia corecta necesita o precizie si o sincronizare absoluta.
Din Kamae (pozitia de garda), se arunca Ki-ul înainte, se face un pas adaugit (Tsugi-ashi) spre înainte si putin lateral. Miscarea se face prin alunecare, fara saritura , caci pentru mentinerea unei miscari uniforme este foarte important ca Centrul sa ramina la o inaltime constanta.
Dar atentie: in Aikido nu exista miscari in linie dreapta, chiar daca par asa celor ce le privesc. Senzatia trebuie sa fie de cerc.de sfera, de spirala-dar nicidecum de linie dreapta. Acesta senzatie izvoraste din modul cum se misca Centrul si anume o rasucire spre înainte si nu pe o dreapta spre înainte.

Intrarea impotriva unui atac trebuie sa fie adanca, atat fizic cat si spiritual, devenind una cu forta agresoare si astfel disipand-o. in miscarile irimi circulare, corpul trebuie sa se roteasca intr-o spirala mare, atragand in mod natural partenerul spre interior, roata si apoi in jos.

  

KAITEN (Deschidere si Intoarcere)
Kai inseamna "deschiderea unei cai in jurul unei forte agresive” - iar ten este "intoarcere” - ca in "a intoarce lucrurile in favoarea ta.” La maturitate sau la batranete, miscarile de kaiten ale lui Morihei includeau deseori o scufundare adanca, o miscare asemanatoare unui val care facea tehnicile si mai eficiente.



KOKYU (Puterea Respiratiei)
Tehnicile kokyu-ho folosesc forta respiratiei pentru a-l ridica pe uke si a-l proiecta in orice directie.
Respiratia reprezinta poate cel mai important element din artele martiale. In primul rand trebuie sa invatam sa respiram complet. Pentru a avea o idee despre respiratia completa practicati urmatorul exercitiu: Din pozitia in picioare, agura sau za inspirati usor aerul pe nas, umpland mai intai partea inferioara a plamanilor, ceea ce se obtine miscand diafragma, care lasandu-se jos, exercita o usoara presiune asupra organelor abdominale si impinge inainte partea frontala a abdomenului. Umpleti apoi regiunea din mijloc a plamanilor, ridicand coastele inferioare, sternul si pieptul. Apoi umpleti partea superioara a plamanilor, impingand inainte si ridicand partea pieptului cu cele sapte perechi de coaste superioare. In miscarea finala, abdomenul se contracta usor, miscare care sprijina plamanii, ajutand sa se umple si partile sale superioare. Trebuie sa evitati inspiratiile prea bruste ori intermitente, incercati sa obtineti inspiratii cu actiune regulata si continua. Tineti-va respiratia cateva secunde. Expirati foarte incet, tinand pieptul incordat, strangand abdomenul si ridicandu-l, incet, pe masura ce aerul iese din plamani. Cand aerul a iesit complet, destindeti pieptul si abdomenul.
"Respiratia este firul ce leaga creatia laolalta". Intreg universul este respiratie -fluxul marcheaza varful momentului de inspiratie cosmica, iar refluxul reprezinta implinirea expiratiei cosmice.
Morihei isi incuraja fiecare elev sa-si lege respiratia individuala de respiratia universului: "Ganditi-va la fluxul si refluxul mareelor. Cand valurile vin sa loveasca malul, se ridica si cad, creand un sunet. Respiratia voastra trebuie sa urmeze acelasi drum, absorbind intregul univers in burta odata cu fiecare inspiratie. Sa stiti ca avem cu totii acces la patru mari comori: energia soarelui si a lunii, respiratia cerurilor, respiratia pamantului si mareele".



OSAE-WAZA (Control Ferm)
Osae-waza, "tehnicile de fixare”. Fixarile reprezinta controlul ferm. Morihei punea accentul pe calitatile curative ale diferitelor fixari: stimuleaza articulatiile, intind musculatura si invigoreaza in general membrele.

WSHIRO-WAZA (Al VI-lea Simt)
Ushiro-waza ajuta la dezvoltarea celui de-al saselea simt. Morihei considera practica tehnicilor din pozitia asezat extrem de importanta. Pe vremuri el spunea elevilor sai: "Cand nu pot sa conduc antrenamentul, limitati-va la tehnicile de jos. Acestea va vor intari picioarele si este important sa invatati cum sa va miscati exact cum trebuie pentru a face tehnica eficient.”

KAMAE (Pozitia De Garda)
Pentru a fi pregatit oricand pentru o confruntare trebuie sa ai o pozitie corespunzatoare atat in miscare cat si in repaus. Felul si momentul atacului sunt determinate de cel care ataca (Uke), cel care se apara (Nage) neputand decat sa adopte o postura care sa-i permita o aparare eficienta indiferent de atac. Lupta consta in diverse faze statice si dinamice care se schimba intre ele fara o ordine prestabilita.
O postura corecta, martiala, se defineste prin echilibru. Ki-ul lui Uke poate fi preluat, condus si indreptat impotriva lui Uke numai daca Nage actioneaza din Hara si cu HaraKamae este conceputa astfel incat sa asigure atat apararea pasiva, nelasand nici o parte descoperita, cat si apararea activa, trecerea rapida la executarea unui procedeu.
Kamae asigura circulatia corecta a Ki-ului in corp si permite o mare mobilitate. Pozitia de garda, de asteptare a atacului, este aparent statica, dar de fapt este plina de energie acumulata care poate fi aruncata oricand, spre orice directie. Echilibrul latent ce exista intre nemiscare si miscare se bazeaza pe unitatea dintre spirit si corp. Aceasta este o stare de inconstienta activa, fara legatura cu spatiul si timpul, de gol interior si actiune totala: Ki-ul lui Nage poate circula fara obstacole.
Aceasta pozitie este foarte stabila si deschisa spre orice directie. Ea permite miscari rapide spre inainte si spre inapoi, de-a lungul liniei de actiune (care uneste pe Nage cu Uke), sau oblic fata de aceasta linie - prin executia de Ashi-Sabaki, intrari cu schimbari de orientare, care inmoaie atacul lui Uke, prin rotirea pe piciorul din fata sau pe cel din spate (Tenkan-Ashi): miscari de rasucire pe loc sau cu castig de spatiu (Tai-Sabaki).
Varful triunghiului suprafetei de sprijin pe sol, va fi indreptat spre adversar, indicand directia circuitului natural a Ki-ului in cazul actiunilor de intrare (pozitive, Irimi) Aceasta directie poate fi schimbata usor prin deplasare, spre a adapta pozitia si actiunea lui Nage la atacul lui Uke (principiile Irimi si Tenkan).
Din pozitia de garda, in Aikido, se indreapta spre adversar partea laterala a corpului. Prin aceasta ni se semnalizeaza faptul ca Nage este atent si pregatit sa se apere cu hotarare, ceea ce deseori este suficient sa-l determine pe agresor sa renunte la atac. Pe de alta parte, aceasta pozitie ofera agresorului doar o suprafata mica a corpului lui Nage.
In pozitia naturala (Shinzentai), Nage sta complet descoperit cu fata spre Uke, care poate fi determinat de aceasta atitudine sa atace dezordonat, fara grija, intrand usor in zona de actiune a lui Nage. Totusi aceasta pozitie de aparare nu se recomanda decat celor care stapanesc perfect tehnica miscarilor (Sabaki).
Garda corecta inseamna pozitie corecta plus distanta optima pana la adversar. In pozitia de garda nu se sta nemiscat, Nage trebuind sa se miste imperceptibil. Miscarea trebuie sa asigure deplasarea continua a Centrului spre inainte, pentru a feri spatele si a mentine partenerul la distanta optima, obligandul astfel sa atace din fata fara sa poata fenta. In special in cazul atacului multiplu cu agresori care ataca simultan, miscarea continua spre inainte este o conditie vitala pentru a pastra controlul situatiei, pentru a te misca impreuna cu ea.
          O Sensei Morihei Ueshiba spunea: "Intra in sfera adversarului ca un triunghi, manevreaza-l circular si doboara-l ca pe un patrat”.
Am inteles ca, in Aikido, dispunerea talpilor se face dupa forma unui triunghi. Daca iei pozitia de garda (Kamae) cu corpul asezat oblic fata de directia actiunii, vei putea ajunge usor intr-o parte a adversarului, chiar in cazul mai multor atacanti, pastrand suprafata triunghiulara de sprijin pe sol. Sfarsitul miscarii de aparare trebuie sa coincida cu pozitia triunghiulara inversa a talpilor (Hitoe-mi).
In Dojo se sta in picioare numai in pozitia de garda (Kamae), in repaus, in genunchi (Za sau turceste (Agura).
Toate aceste pozitii se invata la inceput separat, element cu element. Mai tarziu ele se vor executa si studia in combinatie cu variantele de deplasare (Sabaki) si cu diversele procedee de lupta.
O pozitie gresita arata ca elevul nu este suficient de antrenat, ca pregatirea sa morala si fizica este slaba, arata ca Nage nu este pregatit (concentrat) pentru actiune. Dintr-o pozitie gresita decurge insuccesul apararii si din acest motiv nu trebuie tolerata de instructor nici la antrenament, si cu atat mai putin la o examinare de gradatie.
Comportarea si miscarile elevului trebuie sa fie cat mai naturale. Respectarea unor regului drastice de miscare numai de dragul aparentelor sau traditiei contravine ideii de Aikido. Comportarea naturala, miscarile lipsite de constrangere ale maestrilor dovedesc atentia mereu treaza fata de eventualele pericole.
Privirea trebuie sa cuprinda adversarul in intregime, fara a se fixa pe un element anume. Se recomanda o astfel de pozitie in care sa poti vedea partea din spate si de sus a umarului drept al adversarului. O Sensei spunea: "Nu te uita in ochii adversarului, pentru ca mintea iti va fi atrasa de el. Nu te uita la sabia lui, pentru ca Ki-ul tau se va lega de ea. Trebuie sa ajungi sa absorbi partenerul in intregime. Dupa ce ai ajuns la acest nivel, este de ajuns sa stai linistit in locul in care te afli”.
Ultima idee exprima faptul ca la nivelul superior al artei nu mai este nevoie de luarea unei pozitii formale de garda, orice pozitie este (trebuie sa fie) la fel de buna pentru aparare. Dar acest nivel al maiestriei nu este la indemana oricui..."

SABAKI (Deplasare)
Sabaki inseamna o schimbare a pozitiei centrului corpului (Hara) in directie orizontala. Proiectia pe sol a corpului descrie in acest caz linii curbe, mai rar drepte.
Miscarile corpului sunt si un mijloc de expresie al unor stari sufletesti precum si a unor atitudini fizice. Prin miscari adecvate se poate determina un agresor, mai ales nehotarat, sa renunte la atac.
Pastrarea echilibrului static si dinamic depinde in mare masura de o corecta deplasare. Numai daca Nage isi pastreaza Centrul in orice faza de actiune sau de repaus, poate sa dispuna de toate fortele sale interne si externe dupa propria sa vointa.
In cazul unui atac real scopul deplasarii celui ce se apara este evitarea fortei atacului astfel incat sa se ajunga intr-o pozitie convenabila pentru executarea unui procedeu de aparare.
Deplasarea corpului se poate face fie dupa o linie dreapta (Shintai) cu pasi alternativi (Ayumi Ashi) sau cu pasi adaugati (Tsugi Ashi), ori printr-o combinatie a acestora, fie prin rotatie a corpului (Tai Sabaki) care are doua forme de baza - pivotarea si rasucirea.
Pivotarea consta in rotirea corpului mentinand ambele talpi pe locul lor, rotindu-le pe varfuri. Pivotarea poate fi facuta la 90 grade sau 180 grade.
Rasucirea consta in rotirea corpului folosind un picior de sprijin, celalalt miscandu-se inainte sau inapoi in jurul celui de sprijin.
Ca regula generala, pasul trebuie sa fie usor si rapid, cu talpile alunecand pe saltea, la o distanta foarte mica de aceasta. Se zice: cand pasesti, talpa nu trebuie sa atinga salteaua, dar daca in drum apare o hartie ea trebuie atinsa.
Toate deplasarile trebuie facute din Hara si exersate cu rabdare si perseverenta, fie in forme simple, fie combinate, pentru atingerea urmatoarelor scopuri: devierea unui atac puternic; pastrarea distantei corecte; ajungerea si mentinerea in centrul de rotatie al fortelor ce apar; conducerea sigura a lui Uke.

TEKATANA (Sabia Mainii)
Prin Tekatana  se intelege de obicei muchia dinspre degetul mic al palmei desfacute, tinuta incordata la capatul bratului si el incordat si usor indoit. Incordarea se realizeaza nu atat cu muschii, ci prin circulatia Ki-ului. Tekatana se foloseste tinand degetele drepte si departate, pentru ca daca degetele sunt indoite sau lipite,Ki-ul nu circula.
In Aikido Tekatana se poate misca pe traiectorii foarte variate determinate de combinarea miscarilor necesare in timpul executiei tehnicilor de lupta.
Nage poate sa-si foloseasca "sabia mainii" numai daca armonizeaza factorii actiunii (intensitate, directie si sens, punct de aplicatie al fortei respiratiei) astfel ca sa devina un tot eficient in situatia data.
Pentru a putea folosi eficient Tekatana trebuie evitate blocajul sau pararea directa a loviturilor mai ales daca ele sunt efectuate cu o arma. Nage trebuie deci mai intai sa ia contact si sa insoteasca un timp atacul in directia lui initiala, completandu-l si abia apoi, dupa stabilirea legaturii dintre cele doua corpuri sa-l dirijeze cum doreste. Aceasta conditie impiedica folosirea nechibzuita a Tekatana pentru atacuri si contribuie la impresia de eleganta a miscarilor de Aikido.

UKEMI (Caderi)
Caderea nu este o infrangere daca stii sa te ridici.
Procedeele de Aikido se practica in doi sau mai multi parteneri care preiau pe rand rolurile de Nage si de Uke. Aceasta presupune ca toti participantii stapanesc bine tehnica caderilor, cel putin pentru a evita accidentarile.
Daca elevii stiu sa cada, antrenamentele devin o placere pentru toata lumea, pentru ca dispar incordarile musculare si retinerile spiritului legate de abaterea de la "pozitia verticala". Importanta stapanirii tehnicii caderilor este relevata si de faptul ca la examenele pentru centuri colorate, executia caderilor se noteaza distinct. Se recomanda ca elevii pana la 3 Kyu sa exerseze circa 25% din durata antrenamentului, iar cei pana la 2 Kyu circa 15% din timp.
Tehnica caderii din Aikido urmareste doua scopuri: siguranta celui care cade (evitarea accidentarilor) si revenirea lui intr-o pozitie buna pentru continuarea luptei (Kamae).
Toate caderile se termina prin revenirea in picioare cu fata spre locul de pornire (spre adversar) cu luarea pozitiei de garda (Kamae) si Ki-ul indreptat spre inainte.
Toate caderile se exerseaza si pe stanga si pe dreapta. In timpul caderilor, partile vitale ale corpului (capul, sira spinarii) trebuie protejate de contactul cu solul. In timpul caderii prin rostogolire corpul trebuie sa ia forma unei sfere, iar revenirea (ridicarea) in picioare sa se faca folosind energia miscarii. In acest scop caderea trebuie facuta fara retinere (frica). In timpul caderilor piciorele raman indoite si adunate in interiorul sferei, pentru a nu impiedica rostogolirea si ridicarea in picioare.
Mae-Ukemi (caderea inainte )


Presupunand ca elevul se afla in Hidari-Kamae, caderea inainte se desfara astfel: elevul se rostogoleste spre inainte luand contact cu solul prin sabia mainii stangi apoi va rula pe sol cu bratul stang , umarul stang, omoplatul stang, va rula in continuare pe diagonala spatelui, pe soldul drept, pe piciorul drept pe care se si ridica in final in pozitie vericala. Piciorele trebuie stranse, tot corpul se face ghem. Barbia trebuie apasata mult in piept, iar capul nu trebuie sa atinga salteaua. Corpul trebuie sa se rostogoleasca ca o bila, fara a se ciocni cu salteaua. La inceput se invata caderea de jos (stand in Za pe saltea), si doar dupa obisnuirea elevului cu senzatia de rostogolire, se trece la caderea din picioare.
Ushiro-Ukemi (caderea inapoi)


La inceput se invata si se exerseaza caderea de jos.
Pornind din aceeasi pozitie de Hidari Kamae, elevul cade pe spate retragand si indoind piciorul drept sub corp astfel incat acesta sa functioneze ca un amortizor evitand izbirea corpului de sol. Se ruleaza apoi soldul drept, diagonala spatelui, omoplatul stang, umarul stang, sprijin cu bratul stang pe sol si revenirea in picioare cu piciorul drept inainte in Migi Kamae. Dupa insusirea caderii de jos urmeaza caderea inapoi din picioare. Revenirea in picioare se produce ca si cum corpul ar fi tras catre cer.

Ma-ai (Distanta Optima)
Armonia naturii se manifesta si prin aceea ca fiecare fiinta si lucru au locul lor bine stabilit in timp si spatiu.
In cadrul unei confruntari se elibereaza forte fizice si spirituale îndreptate asupra celor implicati in actiune. Dar aceste forte sint limitate si au o raza de actiune determinata. Cine vrea sa stapaneasca, sa dirijeze sau sa neutralizeze aceste forte trebuie sa cunoasca importanta practica a distantei lor de actiune. In Aikido distanta de actiune armoniosa (optima) dintre Uke si Nage se numeste Ma-ai.
Adeseori posibilitatea de executie si eficienta unui procedeu este conditionata de existenta unei distante potrivite (armonioase). Aceasta distanta se stabileste practic intre cei doi parteneri cind ei isi ating Tekatana (sabia miinii) reciproc cu bratele usor îndoite.
Prin antrenamente repetate elevul capata un simt al distantei optime fata de partener, distanta care se stabileste inconstient si automat printr-o deplasare (Sabaki) adecvata.
Desigur ca distanta optima dintre Uke si Nage (diametrul sferei de actiune) este determinata de diversi factori: greutatea, lungimea membrelor, prezenta sau absenta armelor, experienta fiecaruia.
Trebuie subliniat faptul ca pastrarea unei distante corecte (Ma-ai) exprima, pe plan fizic si spiritual, respectul fata de partener; arata o atitudine prietenoasa dar prudenta si promoveaza o atmosfera placuta. Cine doreste pacea nu trebuie sa intre in spatiul altcuiva decit cu acordul acestuia.

SEIZA (ZA) (pozitia in genunchi)


 In Dojo (sala de antrenament) nu se admit pozitii necontrolate: culcat, asezat, rezemat, etc., ci sint permise doar pozitiile controlate si atente la ce petrece in jur.
Pe saltea se sta fie in picioare, fie in genunchi (Seiza sau Za), fie asezat intr-o pozitie de relaxare (Agura). In oricare din aceste pozitii coloana vertebrala trebuie sa fie dreapta si verticala.
Pozitia in genunchi (Za) este cea uzuala pe saltea (Tatami). Aceasta pozitie prezinta o serie de avantaje:
- este o pozitie intermediara intre pozitia in picioare si cea sezind, imbinind caracteristicile ambelor: miscare si repaus, si permitind trecerea usoara de la una la cealalta.
- maseaza membrele inferioare, îmbunatatind circulatia singelui si ajutind inima datorita reducerii înaltimii de pompare.
Suprafata de sprijin pe sol este deci un triunghi. Centrul de greutate al corpului (Hara) se gaseste in apropierea solului si sta deasupra centrului triunghiului de sprijin. Abdomenul este usor încordat datorita fortei respiratiei (Kokyu), ceea ce mentine trunchiul drept. Toti muschii se gasesc intr-o stare intermediara intre încordare si relaxare. Umerii sint lasati jos, capul sta usor înclinat înainte cu barbia in piept, iar miinile stau cu palmele asezate pe genunchi. Trecerea de la Za la Shizentai (in picioare) si invers se face prin intermediul unei pozitii (fara nume) dar deosebit de importanta si anume: stind tot in genunchi cu calciiele lipite, talpile verticale si degetele picioarelor sprijinite pe saltea, picioarele facind intre ele 90 de grade. Aceasta pozitie este specifica deplasarii si executarii procedeelor din genunchi.
Controlul respiratiei in timpul si dupa un efort violent are o deosebita importanta in Aikido. Pentru aceasta Aikidoka se va obisnui sa expire cit mai lung, inspiratia facindu-se natural intr-un timp mult mai scurt. Indiferent insa de faptul ca elevul inspira sau expira, ca depune efort sau sta in repaus, încordarea din abdomen (Hara) nu se întrerupe niciodata.
Ca urmare a pozitiei de Za si a respiratiei corecte aceasta încordare coboara spre partea de jos a corpului, atragind dupa sine si relaxarea mentala a partii superioare. Urmare acestui fapt creste viteza de recuperare a fortelor si sporeste capacitatea de reactie.
Asezarea in genunchi la comanda Za-ho si ridicarea din pozitia Za in picioare adica trecerea de la Kamae (pozitia de garda) la Za si invers, trebuie sa fie o miscare cit mai verticala si directa. In permanenta coloana vertebrala si capul vor fi verticale. Asezarea si ridicarea se face pe expiratie! Miscarea trebuie facuta gratios, echilibrat, fara efort, in acest scop miscarea trebuie exersata de nenumarate ori.
Agura este pozitia cunoscuta la noi sub denumirea de "sezind turceste", sezind pe sol cu picioarele încrucisate iar spatele, barbia si capul ca la pozitia Za. Agura este o pozitie de repaus deplin. Cu greu s-ar putea trece din Agura la o pozitie de lupta (aparare), spre deosebire de Za, din care trecerea se poate face aproape instantaneu. De aceea trebuie respectata si însusita urmatoarea succesiune a miscarilor: Kamae-Za-Agura, respectiv Agura-Za-Kamae. Trecerea de la Za la Agura si invers se face gratios si echilibrat, fara a sprijini miinile pe Tatami. Aceasta trecere este un exercitiu util si obligatoriu pentru începatori.

REI (salutul)

     
Se spune: spicul de grau/orez se apleaca (saluta) pe masura ce se coace (maturizeaza). Salutul trebuie sa fie demn, respectuos dar vigilent. Respecta pentru a fi si tu respectat. La urma urmelor, politetea este tot o forma de autoaparare!
Salutul in Aikido se face printr-o aplecare din solduri a trunchiului mentinut drept (nu indoit), aproximativ la 45 grade, astfel incat sa putem vedea mainile celui pe care il salutam (pentru a nu fi surprinsi de un atac miselesc). De asemenea salutam la o distanta de cel putin doua lungimi de brat de cealalta persoana (Ma-ai - distanta convenabila pentru aparare, contra unui atac surpriza).
Ritsu Rei (Salutul din picioare)
Pentru a executa salutul din picioare, in pozitia stand cu picioarele apropiate cu calcaiele lipite,practicantul se inclina la aproximativ 30 - 40 grade fata de verticala avand mainile la vedere, cu palmele catre propiul corp, lipite de partea de sus a picioarelor, dupa o scurta oprire in aceasta pozitie privind tot timpul catre cel salutat, fapt care denota respect, se revine la pozitia initiala.
Za Rei (Salutul din genunchi)


- se pivoteaza lateral stanga si se pune genunchiul drept pe sol catre partener
- se pivoteaza catre lateral dreapta si se pune si genunchiul stang pe sol, alaturi de cel drept, in directia partenerului
- se indreapta degetele de la picioare in pozitia zazen (degetele mari de la picioare sunt suprapuse, iar genunchii formeaza un unghi de 35 de grade)
- se pun palmele pe sol, in fata cu degetele indreptate unele catre altele (prima se pune jos pe saltea palma stanga, apoi cea dreapta. Degetele mari si cele aratatoare de la cele doua palme sunt lipite, intre ele formandu-se un triunghi. La ridicare ordinea de miscare a mainilor este inversa.)
- se inclina bustul in fata (fara a se ridica fesele de pe pulpe). Se coboara capul atat cat se mai poate vedea inca partenerul. Pentru a se ridica se procedeaza in sens invers.
* saluta cand intri si cand iesi din Dojo;
* saluta cand intri si iesi de pe saltea (Tatami);
* saluta peretele de onoare (Kamiza) la inceputul si sfarsitul fiecarui antrenament;
* saluta instructorul la inceputul si sfarsitul fiecarui antrenament (multumindu-i astfel pentru invatatura pe care ti-o daruieste);
* saluta partenerul la inceputul si sfarsitul fiecarei serii de exercitii (multumindu-i astfel pentru corpul sau, pe care ti-l pune la dispozitie, si pentru cele pe care le inveti cu ajutorul lui);
* elevul (Kohai) va saluta primul pe orice elev mai vechi (Sempai) si pe orice instructor. De asemenea se va ridica ultimul, dupa ce Sempai sau Sensei termina salutul.

Hai sa dezvoltam subiectul "Tehnici”!

Nage Waza - tehnici de proiectare

Shiho Nage - Aruncarea "spre cele patru zari"

    
Procedeul are originea in tehnica japoneza de scrima si consta din rasucirea corpului urmata de o "lovitura de sabie" spre unul din cele patru puncte cardinale. Aceasta arucare ilustreaza miscarile tipice de Aikido, care, ca Arta Martiala studiaza intelegerea cu corpul a tehnicilor de folosire a sabiei. Prin repetarea de mai multe ori a acestui procedeu se insusesc de la sine diverse miscari de baza din Aikido. Shiho-nage (aruncarea in cele patru directii) simbolozeaza aprecierea fata de kami care ne inconjoara, ca si cele patru recunostinte: fata de univers, fata de stramosii si parintii nostri, fata de natura si fata de cei din jur.[am mai vorbit despre asta].
Katate Tori Ai Hanmi Shiho Nage (varianta pozitiva)
Uke prinde mana corespunzatoare piciorului de dinainte a lui Nage, care o rasuceste putin invers acelor de ceasornic concomitent cu o inaintare spre interiorul lui Uke, iesind din raza de actiune a acestuia. Nage continua rasucirea corpului, aruncand mainile in sus simultan cu o rotire de 180 grade , greutatea corpului rapartizandu-se pe piciorul din fata. Nage descrie cu maine o lovitura de sabie, sabia fiind antebratul lui Uke.
Mana lui Uke descrie in timpul lovirii un cerc cu centrul in Hara, simultan cu pasirea pe piciorul drept. Nage trebuie sa-i accelereze aceasta miscare, trecand-o insa de pe cercul lui Uke pe cercul descris de Nage in jurul propriului sau Centru, stabil si echilibrat.
Trecerea de pe un cerc pe altul se face datorita dezechilibrarii lui Uke, a carui mana este antrenata continuu de Nage (legatura prin tractiune intre cele doua Centre).
Pentru a-l stapani pe Uke in timpul miscarii, bratele lui Nage trebuie sa fie mereu intinse, iar pozitia sa-i fie mereu stabila. Daca procedeul este executat cum trebuie, senzatia generala este aceea a unui val care inainteaza, apoi se retrage, rostogolindu-se pe malul marii".
Katate Tori Ai Hanmi Shiho Nage (varianta negativa)
Spre deosebire de varianta pozitiva atunci cand se executa varianta negativa Nage paseste in exteriorul lui Uke, executand o rasucire de 360 de grade.

Irimi Nage - Aruncarea prin intrare
Katate Tori Ai Hanmi Irimi Nage


Acest procedeu se bazeaza pe atragerea lui Uke intr-o miscare circulara care amplifica actiunea lui initiala; cand Uke s-a dezechilibrat, Nage schimba brusc sensul rotatiei, determinandu-l pe Uke sa cada Ushiro Ukemi.
Daca un om este impins inainte si se dezechilibreaza, reactia lui instinctiva este sa se indrepte, tragandu-l inapoi. Irimi Nage se bazeaza pe folosirea subtila a acestei reactii naturale a partenerului. Partea finala specifica procedeului Irimi Nage consta in conducerea lui Uke in jurul lui Nage urmata de inversarea brusca a rotatiei. Intrarea (inceputul) procedeului depinde de atac si se bazeaza pe iesirea din directia atacului.

Sokumen Irimi Nage - Aruncarea prin intrare laterala
Shomen Uchi Sokumen Irimi Nage

Sokumen irimi nage se inrudeste cu Irimi nage in ce priveste principiul inversarii miscarii aplicat la sfarsitul actiunii, insa se deosebeste prin pozitia laterala a corpului in momentul aruncarii. In realizarea acestui procedeu sunt foarte importante sincronizarea respiratiei cu deplasearea greutatii lui Nage de pe un picior pe altul pentru pastrarea unui nivel cat mai jos a harei si dezechilibrarea lui Uke.

Tenchi Nage - Aruncarea cer-pamant
Numele procedeului se trage de la pozitia caracteristica a mainilor lui Nage in momentul doborarii lui Uke : una indreptata in sus (spre cer), iar cealalta in jos spre pamant. Prin ambele maini ale lui Nage circula Ki, astfel incat dezechilibrarea lui Uke se face numai datorita mainilor, nu si a pieptului lui Nage. Procedeul se potriveste mai bine contra atacurilor din fata, a caror forta este aspirata de Nage si apoi intoarsa inapoi prin Uke, spre spatele sau si in jos, dupa miscarea specifica procedeului. Toata miscarea trebuie executata de Nage curgator, fara "colturi", cu o buna sincronizare.
Ryote Tori Tenchi Nage (varianta pozitiva)
Uke ataca prinzandu-l pe Nage de ambele maini si-l trage. Acesta roteste mana dreapta cu palma spre interior si inainte, ridicand-o si impingand cu Ki. Totodata Nage face un pas cu stangul inainte, spre dreapta lui Uke si cu Tekatana stanga impinge spre stinga jos cu mana dreapta a lui Uke. In continuare Nage face un pas cu dreptul inainte, spre dreapta si inapoia lui Uke, isi roteste corpul spre stanga si-l arunca pe Uke. Bratele lui Nage formeaza un "cerc de fier" prin care se transmite Ki-ul spre Uke.

Kaiten Nage - Aruncarea in roata
Katate Tori Gyaku Hanmi Kaiten Nage

In Aikido, miscarile nu trebuie sa fie facute dupa linii drepte frante, ci rotunde, dar nu in plan, ci in spatiu, adica sferice. Prin procedeul Kaiten-Nage partenerul cade ca o minge rostogolita si elevul isi insuseste atat miscarile de rasucire cit si cele de intoarcere.
Exista doua variante pentru partea initiala a procedeului:
a) Uchi-Kaiten-Nage : aruncarea prin rostogolire, trecerea lui Nage pe sub bratul lui Uke, sau prin interior;
b) Soto-Kaiten-Nage : aruncarea prin rostogolire, Nage ramanand in exteriorul bratului lui Uke.
Prin rotirea ampla si vioaie a bratului lui Uke dinspre Nage de catre acesta, corpul lui Uke este dezechilibrat si trunchiul sau este silit sa se aplece. Prin impingerea inainte a bratului lui Uke, ridicat sus si blocarea capului sau cu cealalta mana de catre Nage, care-l impiedica astfel pe Uke sa-si revina si sa reziste, Uke este aruncat inainte si silit sa se rostogoleasca in Mae-Ukemi. Nage il arunca pe Uke nu printr-o miscare a muschilor bratelor ci din Hara, pasind inainte cu piciorul dinspre Uke.

Ude Kime Nage - Aruncare prin parghie asupra bratului intins
Katate Tori Ai Hanmi Ude Kime Nage

Ude kime nage are ca baza executia unei pargii asupra cotului intins al lui Uke.
Uke ataca prin Katate tori ai hanmi, moment in care Nage il dezechilibreaza printr-o miscare circulara a mainii prinse si prin miscarea piciorului din spate astfel incat iese din sfera de atac. Nage torsioneaza bratul lui Uke si-i indreapta cotul, iar cu mana opusa executa o pargie asupra bratului lui Uke, de sus in jos si spre inainte.

Kote Gaeshi - Aruncarea prin rotirea in afara a incheieturii mainii
Acest procedeu serveste la aruncarea partenerului pe spate, dar se poate continua cu fixarea lui Uke printr-o actiune dureroasa asupra mainii sale. Deci Kote-Gaeshi se aseamana cu Shiho-Nage in privinta dublei functii de aruncare si fixare, iar ambele sunt inrudite cu Katame-Waza.
Pentru proiectarea lui Uke se utilizeaza efectul dureros provocat de rasucirea incheieturii mainii lui spre exterior, cu o priza specifica.
Katate Tori Ai Hanmi Kote Gaeshi (varianta pozitiva)
 Nage apasa cu degetul mare la radacina degetului mic al mainii lui Uke, in directia degetului mic. Indoirea mainii duce la rasucirea bratului, iar acesta mai departe la rasucirea si caderea lui Uke, intr-un lant al efectelor dureroase ce se amplifica mereu, pornind de la simpla apasare cu Ki a radacinii degetului mic al lui Nage.
Caderea lui Uke poate fi sau o usoara rostogolire laterala, sau un salt spectaculos peste propriul brat rasucit, functie de taria actiunii lui Nage, dar se termina cu ajungerea lui Uke cu spatele pe Tatami. Acesta este sfarsitul primei parti a procedeului : "aruncarea". Nage continua miscarea fara intrerupere fara sa slabeasca apasarea cu degetul mare, respectiv rasucirea mainii lui Uke.
Orice slabire sau intrerupere a rasucirii mainii lui Uke ii permite acestuia sa scape, sa se ridice si sa continue lupta. Deci, dupa ce Uke ajunge pe spate, Nage ii conduce in continuare miscarea prin manevrarea bratului rasucit si intins, pana ce Uke se rostogoleste si ajunge cu fata pe saltea.
Daca faza a doua a procedeului, adica rotirea lui Uke din situatia cu spatele pe saltea in situatia cu fata pe saltea, nu se poate face din miscare (dinamic), manevra se poate face si static. Se indoaie bratul lui Uke si printr-o parghie, cu ambele maini ale lui Nage, asupra antebratului lui Uke, acesta este silit sa se rostogoleasca.
Urmeaza faza a treia - fixarea - care consta tot intr-o actiune dureroasa de rasucire a bratului lui Uke. Pentru fixare, Nage ingenuncheaza langa Uke, astfel ca umarul acestuia sa fie cit mai adanc intre genunchii lui Nage si lipit pe saltea. La trecerea lui Nage din picioare in genunchi are loc o schimbare a mainilor sale care apuca mana lui Uke, manevra in cursul careia Uke poate profita de clipa de libertate pentru a-si elibera mana si a contraataca. Evitarea acestei clipe de lipsa a controlului se realizeaza prin blocarea mainii lui Uke cu genunchiul lui Nage.
Rasucirea bratului lui Uke pentru fixare se face cu ajutorul mainilor si trunchiului lui Nage. Cand se executa acest procedeu, totul trebuie sa se miste impreuna in jurul Centrului lui Nage. Complexitatea procedeului este neasteptat de mare, si daca se incearca descompunerea lui in bucati, se constata ca nu merge. Daca se incepe cu executia la viteza mica a intregului procedeu, dupa un numar de repetitii apare un simt al miscarii de ansamblu, astfel ca exercitiul incepe sa se desfasoare fara efort, continuu si unitar. Se poate apoi mari viteza, pentru ca iuteala decurge din precizie si indeminare, nu din graba dezordonata.

Juji Garami - Aruncarea prin agatarea bratelor in cruce
Katate Ryote Tori Juji Garami(varianta pozitiva)

Cand Uke prinde cu ambele maini mana lui Nage, acesta din urma executa o miscare circulara a bratelor prin care intoarce actiunea lui Uke. Nage apuca cu mana dreapta mana dreapta a lui Uke si cu mana stanga apuca incheietura mainii stangi a lui Uke. Este foarte important ca aceasta proiectatre sa se faca corect pentru evitarea accidentarilor. Incrucisarea bratelor se va face in zona coastelor tragand o mana spre hara lui Nage iar cealalta este impinsa spre urechea lui Uke.

Aiki Otoshi - Aruncarea prin parghie asupra picioarelor
Yoko Men Uchi Aiki Otoshi

In acest procedeu doborarea lui Uke se bazeaza pe folosirea efectului de parghie aplicat partii de jos a corpului sau. Soldurile lui Uke se blocheaza cu pieptul lui Nage, iar picioarele lui Uke sunt impinse inainte cu bratele de Nage. Partea finala, specifica aruncarii Aiki-Otoshi, consta in ajungerea lui Nage intr-o pozitie ghemuita, cu Centrul sau sub Centrul lui Uke si cu corpul lipit lateral de soldurile lui Uke.
Mana lui Nage dinspre Uke prinde piciorul dinspre exterior al lui Uke de sub genunchi, iar mana cealalta prinde piciorul dinspre interior sub pulpa. De fapt mainile lui Nage nu prind, ci imping orizontal cu o miscare pornita din Hara.
Este foarte important ca greutatea lui Uke sa nu fie preluata nici o clipa de Nage, deci Uke sa nu fie "ridicat" de Nage, ci "maturat" (aruncat). Procedeul necesita o buna sincronizare a miscarilor celor doi, precum si o pozitie stabila, dar foarte joasa, a lui Nage, cu genunchii  mult  indoiti si  cu trunchiul cit mai vertical.
De remarcat ca Uke trebuie condus de Nage astfel ca sa se gaseasca mereu in miscare si sa fie obligat sa se lipeasca cu soldurile de Nage, ceea ce este mai greu de realizat in cazul al doilea, cand legatura Uke-Nage este prin intermediul umerilor. Nu trebuie facuta gresala de a-l lasa pe Uke sa stea imobil si stabil, iar Nage sa se miste si sa "intre".

Sumi Otoshi - Aruncarea in colt
Shomen Uchi Sumi Otoshi (varianta pozitiva)

Aceasta aruncare se bazeaza pe conducerea lui Uke de catre mainile lui Nage pe sub unul sau ambele brate ale Iul Uke, dupa o miscare circulara de bici din fata spre spate, astfel incat Uke se dezechilibreaza si cade "peste colt". Doborarea lui Uke trebuie realizata prin conducerea mainii sale cu Kl aruncat din Hara, si nu prin tragerea in jos de mana.

Koshi Nage - Aruncarea peste sold
Shomen Uchi Koshi Nage (varianta pozitiva)

Principiul de functionare al acestui procedeu este binecunoscut si folosit si de alte arte martiale - de ex. in Judo. Este vorba de o parghie aplicata de Nage asupra partii superioare a corpului lui Uke : soldurile lui Uke sint blocate de soldurile lui Nage, iar mainile lui Uke sunt trase de mainile lui Nage, ceea ce provoaca rasturnarea lui Uke.
Subliniem ca in Aikido nu se urmareste "incarcarea" si ridicarea de la pamant a lui Uke printr-o miscare a soldurilor lui Nage, (ca in Judo-ex. Uki-Goshi). Procedeul Koshi-Nage urmareste conducerea lui Uke in jurul lui Nage, astfel ca Uke singur sa se impiedice de soldurile lui Nage si sa cada.
Desigur ca elevii incepatori se vor ajuta cu miscari de incarcare imprumutate din Judo, insa instructorul trebuie sa-i indrume cit mai repede spre executia corecta, in spiritul Aikido.
Un aspect caracteristic al procedeului este miscarea insurubata in sus a trunchiului lui Nage : din pozitia aplecat inainte in momentul contactului cu soldurile lui Uke, Nage se ridica dupa o spirala, conducand totodata pe Uke in jos si in jurul sau, ca sa-i cada in fata talpilor (nu departe de ele, nu lateral).
Un alt aspect al invatarii acestui procedeu priveste pericolul de accidentare mai mare, prin lovirea capului lui Uke de Tatami, datorita inaltimii mici la care se desfasoara miscarea. Pentru evitarea acestor neplaceri, Nage va conduce mainile lui Uke nu in jos, ci cit mai orizontal, si le va lasa libere cit mai repede, pentru ca Uke sa poata amortiza caderea prin bataie.

Kokyu Nage - Aruncarea prin forta suflului
Shomen Uchi Kokyu Nage (varianta negativa)

Kokyu-Nage este un procedeu greu de executat, deoarece necesita o perfecta sincronizare a energiei expiratiei, miscarii corpului mereu bine echilibrat si a Ki-ului. Pentru insusirea si stapanirea acestui procedeu sunt necesare indelungate si regulate exercitii de extensie (aruncare) a Ki-ului, bazate pe o experienta indelungata a elevului pe Tatami. Aruncarea se realizeaza printr-o miscare biciuita din Hara a mainii lui Nage care conduce pe Uke, simultan cu o expiratie puternica. Orice greseala, de exemplu: folosirea fortei, nesincronizarea respiratiei etc., se simte imediat si Uke nu cade.

Aiki Nage - Aruncarea armoniasa
Shomen Uchi Aiki Nage (varianta pozitiva)

Acest procedeu de nivel superior permite doborarea adversarului prin conducerea Ki-ului si dezechilibrarea sa, folosind numai miscarea corpului lui Nage, dar fara atingerea lui Uke. Este insa foarte greu sa dobori un adversar folosind pentru asta numai un deget, ba poate chiar fara sa-l atingi deloc. Dar In Aikido faptul este posibil datorita starii mentale spre care se tinde, si anume a senzatiei de "miscare continua", in care spiritul, mintea si corpul formeaza un singur tot. Procedeul Aiki-Nage inseamna o miscare libera, neancadrata in vreun stil sau tipar. Datorita complexitatii miscarii, nu se poate explica cu vorbe, ea trebuie vazuta spre a fi inteleasa.
Procedeul Aiki-Nage nu poate fi executat decat de un Aikidoka al carui corp si spirit formeaza un tot, ca urmare a unei indelungate si sincere ucenicii in studierea si practicarea Caii Armoniei.

Katame Waza - tehnici de fixare

Ude Osae (Ikkyo) - fixare prin parghie cu intinderea cotului
Katate Tori Ai Hamni Ude Osae (varianta pozitiva)

In momentul atacului Nage intinde mana de care este prins si paseste cu piciorul corespunzator mainii de care este prins (in cazul de fata piciorul stang).
In continuare, Nage isi roteste mana stanga pe sub mana lui Uke si o prinde deasupra incheieturii, astfel mana lui Nage scapa de priza lui Uke, iar mana dreapta urca si apasa cu tekatana pe cotul lui Uke, pe care-l roteste in plan vertical in sus, apoi Nage face un pas cu dreptul inainte si "taie" in jos.
Nage face o incenturare a bratului lUke in dreptul genunchiului, marcand "fixarea in picioare", apoi continua miscarea pentru a "fixa la sol".
Tinand bratul stang al lui Uke intins prin tractiune laterala cu mana sa stanga, Nage il apasa cu cealalta mana pe cot spre sol, facand 1-3 pasi, si-l intinde pe jos cu fata la saltea, dar pastrand continuu contactul dintre piciorul sau si coastele lui Uke, ce-i aluneca spre glezna.
Numai dupa ce Uke a ajuns cu pieptul pe Tatami, Nage ii indreapta cotul si-i lipeste tot bratul pe sol cu cotul in sus, cu bratul cat mai in continuarea coloanei sale vertebrale, apoi ingenuncheaza langa Uke. Se pune jos intai genunchiul drept, bine lipit de coastele lui Uke, sub axila, apoi genunchiul drept langa incheietura mainii lui drepte, dar neintrerupand nici un moment apasarea asupra cotului lui Uke. Cu trunchiul mentinut cat mai vertical, Nage apasa cu Ki asupra cotului lui Uke, pana ce acesta semnalizeaza durerea batand sonor cu mana stanga in Tatami.
Nage nu trebuie sa fie pasiv cand asteapta atacul lui Uke: la Ude-Osae, pozitia de garda trebuie sa fie chiar mai activa decat de obicei.
Antebratul lui Uke nu se prinde strans si rigid, ci cu mainile intinse si flexibile, pornind toate miscarile din solduri.
Bratul lui Uke trebuie mereu mentinut intins cu Ki, pentru a-l dezechilibra. Umarul sau trebuie tinut mereu mai jos decat cotul si bratul lui.
Uke nu trebuie fixat (apasat) cu muschii, ci cu Ki-ul care porneste din Hara.
Nu trebuie uitat nici o clipa ca mai pot fi si alti agresori, asa ca nu se va consuma toata atentia numai cu cel deja fixat (de aceasta recomandare se tine seama numai dupa ce elevul a invatat destul de bine procedeul).

Kote Mawashi (Nikyo) - fixare prin parghie cu rotirea bratului
Mune Tori Kote Mawashi (varianta pozitiva)

Fixarea aceasta este deosebit de eficienta, dar totodata foarte complicata.
In general, fixarea consta in rasucirea mainii lui Uke spre capul sau dar totodata bratul si antebratul lui Uke trebuie sa fie la aproximativ 90 de grade, formand un fel de "S".
Uke prinde reverul lui Nage, acesta din urma simuleaza o lovitura la fata lui Uke pentru a-l dezechilibra si pentru a-l forta sa se apare. In acest fel Nage preintampina un atac similar din partea lui Uke. Mana lui Nage "aluneca" pe bratul lui Uke pana in dreptul poignet-ului executand o fixare a partii exterioare a palmei pe pieptul sau. Cealalta mana prinde cotul lui Uke executand o miscare simultana de tragere si impingere in jos, concomitent cu inaintarea lui Nage.
Se continua miscarea de dezechilibrare a lui Uke, obligandu-l pe acesta sa se intoarca cu spatele la Nage.
Inaintarea se face pana in momentul in care partenerul are fixat pe sol umarul corespunzator bratului tinut. Nage incadreaza bratul tinut vertical al lui Uke cu genunchii pe care ii coboara pe rand. Torsionarea bratului lui Uke se face plasand tekatanele pe cot si incheietura si prin miscarea de rotire a trunchiului lui Nage.

Kote Hineri (Sankyo) - fixare prin parghie cu rotirea mainii
Katate Tori Ai Hanmi Kote Hineri (varianta pozitiva)

Inceputul acestui procedeu este la fel ca la Ude osae cu deosebirea ca mana lui Nage dinspre corpul lui Uke aluneca de pe cot pe sub bratul intins al acestuia, prin interior pentru a-i prinde mana. Miscarea continua ca si cum Nage ar avea o sabie in mana, armeza (degetul aratator este indreptat spre fata lui Uke) si taie simultan cu trecerea in fata lui Uke cand acesta este dezechilibrat. Nage apasa cu mana cotul lui Uke, fixandu-i umarul si pieptul pe sol dupa care are loc fixarea propriu-zisa.

Tekubi Osae (Yonkyo) - fixare prin parghie cu rotirea si apasarea bratului
Katate Tori Ai Hanmi Tekubi Osae (varianta pozitiva)

Efectul dureros specific acestui procedeu se realizeaza numai daca mana respectiva a lui Nage lucreaza ca o parghie la care degetul mic si radacina degetului aratator sunt capetele, iar incheietura mainii punctul de oscilatie.
In varianta Irimi, actiunea dureroasa se realizeaza de Nage prin apasarea radacinii degetului drept aratator de la dreapta la stinga si in jos asupra nervului radial al mainii drepte a lui Uke.
In varianta Tenkan, actiunea dureroasa se obtine prin apasarea radacinii degetului drept aratator asupra osului cubital de la mana dreapta a lui Uke, in directia de la stanga la dreapta, printr-o rotatie larga.
Pentru reusita procedeului, mainile lui Nage care tin antebratul lui Uke trebuie sa se miste cu Ki, elastic, descriind mereu arce de cerc.
Efectul dureros nu se poate obtine daca se foloseste forta muschilor. Incepatorii au deseori dificultati in localizarea punctului dureros. Trebuie perseverat in cautare, exersand miscarea cu Ki din Hara si indemanarea va veni de la sine. Trebuie evitata degenerarea exercitiului intr-o intrecere de forta intre parteneri, situatia la care se poate ajunge usor din cauza nepriceperii lui Nage de a gasi punctul dureros.

Ude Nobashi (Gokyo) - cheia de brat
Ura Ken Ude Nobashi

Cind Uke ataca gatul lui Nage cu cutitul printr-o miscare gen uraken, Nage reactioneaza printr-un pas cu stangul spre stanga si blocheaza bratul lui Uke cu cele doua Tekatane. Apoi bratul lui Uke este condus in jos (ca la Ude- Osae) insa Nage prinde bratul lui Uke cu dreapta sub incheietura mainii si cu stanga peste cot. Mana lui Uke trebuie bine rasucita, astfel ca varful cutitului sa fie indreptat inainte, nu spre Nage, iar cotul lui Uke trebuie bine extins, ceea ce provoaca durerea si slabiciunea lui Uke, care poate fi astfel fixat la sol si dezarmat.
Pentru dezarmare fie se tine cotul bine extins cu stanga si se apasa cu dreapta pe dosul mainii lui Uke, rasucind-o inainte, fie se indoaie cotul lui Uke si i se aduce mana langa umar, apoi se apasa vertical in jos pe cot si mana lui Uke se desface din cauza durerii.

Hiji Kime Osae - fixare prin fortarea cotului de sus in jos
Katate Tori Ai Hanmi Hiji Kime Osae(varianta pozitiva)

Inceputul acestui procedeu este la fel ca la Ude Osae pana cand Nage ajunge in pozitia kiba dachi, dupa care mana acestuia dinspre Uke incentureaza cotul apasand asupra acestuia concomitent cu priza pe incheitura mainii partenerului si actionarea asupra acesteia si torsionare.

Seiza Kokyu Ho - devierea atacului prin forta suflului[am mai vorbit ­]


Kiai Club Aikido
Dictionar




Calendar
«  December 2024  »
SuMoTuWeThFrSa
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031

Polls
Rate my site
Total of answers: 39


Copyright MyCorp © 2024Make a free website with uCoz