Tuesday, 19 Mar 2024, 08:33:48

Welcome Guest | RSS
Atlas InfoNet
MainRegistrationLogin
Site menu

Login



Secretul Manuscriselor De La Marea Moarta (cu subtitrare in romana)

In primavara anului 1948, posturile de radio si presa din lumea intreaga anuntau descoperirea unor stravechi manuscrise  in cateva pesteri din desertul Iudeii, nu departe de tarmul de nord –  vest al Marii Moarte. Era vorba de manuscrise religioase, texte in parte  cu caracter canonic dar si multe apocrife. Mass – media de atunci, dar  si numerosi oameni de stiinta aratau ca este cea mai importanta  descoperire de acest fel din ultima suta de ani, de la descoperirea in  1844 si 1859, a tezaurului de manuscrise aflat la manastirea Sf.  Ecaterina de pe muntele Sinai. Biblioteca manastirii constituie una  dintre cele mai bogate colectii monastice de manuscrise din lume. In  1844 a fost vizitata de teologul  protestant german Konstantin Tischendorf, unul dintre intemeietorii  paleografiei biblice, care a ramas ingrozit de cele vazute: unii  calugari foloseau foile de pergament pentru a-si inveli borcanele cu  dulceata si conserve. In lazile de gunoi paleograful german gasise peste  o suta de pergamente care urmau sa fie aruncate in foc. Rasfoindu-le  avu surpriza sa dea peste adevarate comori bibliografice, intre altele  poate cel mai vechi manuscris grecesc al Bibliei, datand din secolul al  IV-lea si care ulterior a primit numele de Codex Sinaiticus – valoarea sa stiintifica nu e cu nimic mai prejos decat a celebrului Codex Vaticanus – de altfel, cele doua manuscrise dateaza cam din aceeasi perioada.
K.  Tischendorf a luat cu el, in Germania, patruzeci de foi din manuscrisul  sinaitic al Bibliei, pentru a le studia. In 1859, asadar, la  cincisprezece ani dupa prima sa vizita, se intoarse si reusi sa  descopere aproape intreg manuscrisul – mai exact: 347 de foi. Dar  calugarii refuzara sa le vanda, ba chiar se impotrivira ca manuscrisul  sa fie studiat. Mai tarziu, acceptara sa-l imprumute tarului Alexandru  II, iar dupa ce acesta le facuse numeroase daruri: intre care o  valoroasa colectie de icoane – i-l daruira in compesatie… In 1933, Codexul Sinaitic  a fost achizitionat de British Museum pentru impresionanta suma de  100.000 de lire sterline si constituie astazi una dintre cele mai  pretioase piese din marea biblioteca a acestei institutii. Tezaurul de  la Sf. Ecaterina cuprinde si numeroase alte manuscrise in greaca,  siriana, ebraica, araba, gruzina, copta, slava si alte limbi.
Manuscrisele de la Marea Moarta au inceput sa apara  la lumina incepand din anul 1945, cand un tanar beduin ( beduini =  nomazi crescatori de oi si capre) din tribul taamirilor, pe nume Mahomed  ed-Dib („Mahomed Lupul”), cautand o capra ratacita de restul  turmei, a descoperit intr-o pestera din regiunea Wadi Qumran niste  suluri de piele scrise in ebraica si care ulterior s-au dovedit a avea o  vechime de peste doua milenii. In anul 1947, cativa pastori din tribul  taamirilor, veniti la Bethleem pentru a-si desface produsele si a  cumpara marfurile  de care aveau trebuinta, ofera unui anticar din oras cateva manuscrise  pe pergament, pentru modesta suma de 20 de lire palestiniene. Negustorul  nu manifesta nici un fel de interes pentru manuscrise si refuza sa le  achizitioneze. Atunci beduinii se adreseaza altui negustor, pe nume  Halila Iskander, care era si propietarul unui atelier de cizmarie:  bucatile de piele puteau gasi o utilizare in cizmarie, chiar daca erau  acoperite cu niste semne misterioase pe care pastorii nu le intelegeau…
Dar Halila Iskander, mai cunoscut sub numele de Kado, era si membru al  comunitatii siro-crestine a iacobitilor, si a banuit ca are in fata  manuscrise siriene vechi, astfel prin mijlocirea unui coreligionar:  anticarul Georges Isaye din Ierusalim, Kando il instiinteaza pe  mitropolitul Athanasios Ioshua Samuil (Samuel Mar Athanasie), staretul  manastirii Sf. Marcu (potrivit traditiei, manastirea este cladita pe  locul unde se afla casa apostolului Marcu si unde Isus ar fi cinat  pentru ultima oara cu ucenicii sai, localizare, probabil, legendara: „Cina cea de taina” a inspirat, intre altele, marea fresca a lui Leonardo din refectoriul unei manastiri din Milano).
Staretul  Athanasie nu cunostea limba manuscriselor, dar si-a dat imediat seama  ca ar putea fi foarte valoroase: proveneau din regiunea Qumran, din  apropierea oazei Ain Feshkha – regiune nelocuita de secole, ceea ce  constituia o garantie a vechimii lor. Incerca sa ia legatura cu  pastorii, dar era prea tarziu, taamirii parasisera orasul.
Catva  timp, nu s-a mai auzit nimic despre manuscrise. Staretul Mar Athanasie  nu s-a grabit sa-i caute pe taamiri – pe de-o parte fiinca inca nu  cunostea valoarea reala a manuscriselor oferite spre vanzare, pe de alta  parte era foarte greu sa gasesti niste beduini care rataceau cu oile si  caprele lor intr-o regiune izolata ca Wadi Qumran. Totusi, il instiinta  pe Kando, a carui pravalie din Bethleem era o sursa obisnuita de  aprovizionare pentru ciobanii din regiune, sa-i anunte pe acestia ca  eventual este interesat in achizitionarea „bucatilor de piele”.
Staretul  era, dupa cum aratam, si mitropolitul bisericii siro-iacobite de rit  monofizic, ramura a crestinismului despartita dupa sinodul ecumenic de  la Calcedon – 451, si isi trage numele din aceea ca nu recunoaste dogma  oficiala crestina despre dubla natura divina si umana a lui Isus, ci  numai pe cea divina. Ramura siro-iacobita a acestei biserici formeaza o  comunitate destul de inchisa, folosind ca limba de cult exclusiv  siriana, ceea ce explica de ce mitropolitul nu cunostea ebraica si de ce  nu s-a aratat din cale afara de interesat in achizitionarea  manuscriselor. Mai tarziu, insa, cand isi va da seama de valoarea  sulurilor oferite spre vanzare de taamiri, interesul lui va creste  considerabil. Bineanteles ca in cele din urma beduinii se reantorc si se  intalnesc cu staretul Athanasie si pentru cin
ci  manuscrise pe piele, care de fapt erau numai patru: doua dintre suluri  cuprindeau fragmente ale aceluiasi manuscris (asa zisul statut al Comunitatii),  au capatat de la mitropolit aproximativ 50 de lire. Printre celelalte  manscrise se afla si textul complet al cartii prorocului Isaia, de  asemenea un sul ale carui foi se lipisera intre ele formand o masa  compacta, foarte greu de descifrat, iar oamenii de stiinta au reusit sa  descifreze numele lui Lameh si s-au grabit sa-l intituleze conventional  „Apocalipsul lui Lameh” – ulterior, dupa ce sulul a fost desfasurat si  restaurat de specialisti, a primit numele de „Apocriful Genezei”,  deoarece continea povestea, amplificata a Cartii Facerii din Biblie.
Manuscrisele  aflate la cel de-al treilea beduin, care refuzase sa se intoarca la  manastire, au fost tarziu achizitionate de profesorul Elazar L. Sukenik,  de la Universitatea din Ierusalim, cel dintai care a publicat, in 1948,  o descriere a primelor manuscrise. Dupa moarte sa, opera sa a fost  continuata de elevii sai si in special de fiul sau Ygal Yadin, care a  parasit vremelnic uniforma de ofiter spre a se dedica cercetarilor  paleografice.
Intrat in posesia sulurilor si necunoscand limba  ebraica, totusi a trimis oameni sa cerceteze pestera de la Qumran si s-a  adresat specialistului olandez J. van der Ploeg, care se gasea atunci  la Ierusalim in calitate de oaspete al Scolii franceze de arheologie,  condusa de cunoscutul arheolog si biblist Roland de Vaux. In august  1947, van der Ploeg l-a vizitat pe mitropolitul Athanasie la manastire,  stabilind imediat ca manuscrisul cuprindea textul Cartii prorocului  Isaia…

La  25 noiembrie 1947, un negustor de antichitati din Ierusalim l-a chemat  la telefon pe profesorul Sukenik, dand o intalnire la hotarul dintre  orasul vechi si cel nou (pe atunci intreaga regiune trecea prin  framantari politice, deoarece mandatul britanic asupra Palestinei expira  si intre cele doua state Iordania si Israel a izbucnit un razboi de  guerila, intre arabi si evrei, alimentat chiar de englezi…), si i-a  intins peste gard o bucata de piele acoperita cu o scriere in alfabetul  ebraic. Totodata, negustorul i-a impartasit lui Sukenik zvonurile despre  descoperirile facute de beduini. Sukenik a ramas surprins la vederea  acestor caractere ce-i erau familiare si si-a dat seama de marea vechime  a manuscriselor.
La 29 noiembrie, Sukenik, impreuna cu anticarul  amintit, a efectuat o calatorie extrem de riscanta la Bethleem, pentru  ca sa stea de vorba cu negustorul caruia i se adres
asera  initial beduinii si care, dupa cum stim, refuzase sa le plateasca  modesta suma ceruta. In urma intalnirii, Sukenik a cumparat trei  manuscrise si doua vase in care s-au aflat acestea.
Nu mult dupa  aceea, unul dintre bibliotecarii invitati la timpul sau la manastirea  Sf. Marcu, i-a vorbit lui Sukenik despre manuscrisele mitropolitului,  care afirma ca le-ar fi gasit in biblioteca manastirii. Situatia  politica incordata, ce se crease pe atunci in Ierusalim a zadarnicit  toate efoturile lui Sukenik de a intra in contact cu mitropolitul.
La  sfarsitul lunii ianuarie 1948, Sukenik a primit pe neasteptate o  scrisoare din partea lui Anton Kiraz, membru al comunitatii crestine  siriene, pe terenul caruia Sukenik efectuase mai multe sapaturi  arheologice. Kiraz il ruga, in numele mitropolitului, sa-i acorde o  intrevedere, indicand ca loc de intalnire un sector al teritoriului  neutru. Noaptea, la lumina unei lanterne de buzunar, Sukenik a examinat  manuscrisele prezentate si a stabilit pe loc ca unul dintre fragmente  contine textul cartii prorocului Isaia. Celelalte doua fragmente faceau  parte din sulul Statutului. Sukenik n-a putut cumpara in acea seara  sulurile, fiindca nu luase bani cu el. Totusi, Kiraz i-a incredintat  manuscrisele pentru trei zile, ca sa le poata studia mai amanuntit. La  termenul stabilit, ei s-au intalnit din nou si Sukenik i-a inapoiat  manuscrisele, din care izbutise sa faca extrase simple. Cu acest prilej,  Kiraz i-a promis sa aranjeze in scurta vreme o intrevedere a  mitropolitului cu rectorul universitatii, in vederea cumpararii  manuscriselor.

Timpul  trecea insa fara ca Sukenik sa primeasca vreo veste din partea lui  Kiraz sau a mitropolitului. In asteptare, lucra intens la descifrarea  manuscriselor achizitionate de dansul. Profesorul Sukenik a publicat sub  titlul Sulurile tainuite, prima parte a unui studiu consacrat  manuscriselor (1948), iar dupa doi ani a aparut si partea a doua a  studiului. Prima editie integrala a textelor tuturor celor sapte suluri a  aparut mult mai tarziu, dupa moartea profesorului Sukenik, sub  ingrijirea elevilor si colaboratorilor sai: mai intai, primele sase  suluri in limba ebraica (Ierusalim, 1954) si un an mai tarziu, in  traducere engleza. Textul celui de-al saptelea sul a fost publicat de  Y.Yadin in 1956. Aceasta este doar o mica parte a textelor cunoscute sub  numele de „Manuscrisele de la Marea Moarta”, de fapt sunt sapte suluri  descoperite in prima pestera si achizitionate in parte de  staretul-mitropolit Samuel Mar Athanasie si in parte de profesorul  Elazar L. Sukenik. In total, au fost descoperite asemenea manuscrise,  precum si monede si alte obiecte in unsprezece pesteri din regiune:  circa 40.000 de fragmente reprezentand vestigiile a aproximativ 600 de  carti, scrise pe piele (pergament), papirus si table de cupru in opt  limbi si dialecte, texte imbratisand o perioada de un mileniu (secolul  al III-lea i.e.n. – secolul al VII-lea).
Bineanteles ca s-au petrecut  mult mai multe lucruri atat pe vremea celor doi: staretul Athanasie si  profesorul Sukenik, cat si dupa aceea, dar inceputul descoperirilor  acestor manuscrise reprezinta un interes major si cu siguranta va aparea si o a doua parte a articolului in care vom incerca sa descriem  continutul manuscriselor si ce legatura au acestea cu Isus si cu Ioan  Botezatorul, care se presupune ca ar fi trait in aceste locuri.







Calendar
«  March 2024  »
SuMoTuWeThFrSa
     12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31

Polls
Rate my site
Total of answers: 39


Copyright MyCorp © 2024Make a free website with uCoz