Atlas InfoNet - Asasinate Celebre
Saturday, 10 Dec 2016, 04:59:41

Welcome Guest | RSS
Atlas InfoNet
MainRegistrationLogin
Site menu

Login


Asasinatul, spre deosebire de crima, este considerat uciderea unei personalitati politice, religioase sau mondene.
In general, in cazul asasinilor (cei neplatiti), motivul este clar - gelozie, un ideal politic sau religios, razbunarea sau banii. Desigur, exista si cazuri in care niste dezechilibrati mintal vor sa ajunga si ei celebri macar in acest fel.
De-a lungul timpului, asasinatul era aproape o forma de guvernamant: de la Cezar, trecand pe la Curtile regale ale Frantei sau Angliei pana la cei 9 premieri niponi ucisi dupa 1860 sau cei 4 presedinti americani.
Am alcatuit o lista a celor mai rasunatoare asasinate din istoria omenirii. Ea nu este exhaustiva, insa prezinta unele dintre cele mai meditizate, spectaculoase si importante astfel de crime, care au schimbat istoria lumii.

•Alexander Litvinenko - Primul act de terorism nuclear
Astăzi se împlinesc trei ani de când fostul ofiţer rus de securitate Alexander Litvinenko a murit într-un spital din Londra, la vârsta de 44 de ani, otrăvit cu poloniu radioactiv. Cazul este blocat pentru că ruşii nu vor să-l extrădeze britanicilor pe principalul suspect, Andrei Lugovoi, propunînd în schimb ca procesul să se ţină în Rusia. Văduva lui Litvinenko, Marina, nu acceptă însă această soluţie.
Într-un interviu acordat serviciului rusesc al postului nostru de radio, Marina Litvinenko a explicat că nu are încredere în justiţia rusă, pe care o consideră aservită Kremlinului, după cum nici statul britanic nu vrea să lase cazul pe mâna ruşilor. Marina Litvinenko a spus că ruşii au propus să ţină ei un proces în cazul morţii soţului ei, dar numai dacă vor găsi dovezi care să-l incrimineze pe Andrei Lugovoi. Or acest lucru, a spus Marina, nu este acceptabil, şi nu-l acceptă nici britanicii, în frunte cu ministrul de externe David Miliband.
Văduva lui Alexandr Litvinenko scrie tot astăzi în ziarul britanic „Times” că moartea soţului ei, la 23 noiembrie 2006, a fost rezultatul „primului act de terorism nuclear”. „Cei care l-au iubit pe Saşa – scrie în continuare Marina – îl plâng şi acum, şi deplâng în acelaşi timp neajunsurile unei lumi care nu le-a făcut dreptate.”Marina Litvinenko scrie mai departe că ea şi un mic cerc de prieteni sunt hotărâţi să lupte până la capăt, încurajaţi de sprijinul unor detectivi de la Scotland Yard care cred că au rezolvat cazul şi sunt frustraţi că nu pot pune cătuşele pe mâinile suspecţilor.
Suspecţii ar fi doi, în opinia Marinei. Mai întâi Andrei Lugovoi, care figurează într-o cerere de extrădare britanică. Lugovoi este blocat în Rusia, spune Marina, pentru că dacă face un singur pas în afara ţării sale, va fi arestat în baza mandatului internaţional emis de britanici. Al doilea suspect, sugerează văduva, este însuşi premierul Rusiei Vladimir Putin pe care Litvinenko l-a acuzat de pe patul de moarte că i-a pus la cale asasinarea. Putin este în opinia Marinei „prizonierul propriilor secrete”. El nu poate renunţa la putere, pentru că succesorul său, oricare va fi el, va dezvălui adevărul despre moartea lui Litvinenko.
În cazul Litvinenko există însă şi un al treilea actor: nimeni altul decât Rusia. Statul rus ar fi devenit şi el complice, susţinîndu-i pe cei doi suspecţi: Lugovoi şi Putin şi probînd astfel teroria că uciderea lui Litvinenko a fost aprobată de structurile oficiale. Ascunderea adevărului, scrie Marina Litvinenko, este în sine o crimă de stat.
Marina Litvinenko crede că nici Marea Britanie nu a rămas neatinsă de scandal. Recent, ministrul de externe britanic David Miliband a vizitat Moscova cu intenţia de-a da deoparte cazul Litvinenko, blocat oricum de imposibilitatea extrădării lui Lugovoi, de dragul altor chestiuni presante, ca neproliferarea nucleară sau schimbarea climei. Numai că, observă Marina Litvinenko, liderilor ruşi nu le pasă că armele nucleare pot scăpa de sub control, şi nici că gheţurile arctice se topesc. Ei doresc ca acuzaţiile la adresa lui Lugovoi să fie retrase. Nici mai mult, nici mai puţin. Or, ministrul Miliband nu le poate promite aşa ceva, chiar dacă ar vrea. Iar când le-a spus ruşilor acest lucru, i-a înfuriat peste măsură.
Pe patul de moarte, aminteşte Marina, Alexander Litvinenko a prezis că ecourile morţii sale vor răsuna în urechile lui Vladimir Putin toată viaţa. Şi asta se întâmplă într-adevăr, crede Marina, din cauza unui adevăr foarte simplu: o naţiune nu poate rămâne sănătoasă dacă chiar centrul organismului ei este putred.

•John Lennon, liderul Beatles-ilor, a fost asasinat pe 8 decembrie 1980, in fata unui hotel din New York. El a fost impuscat in piept, in spate si in bratul stang. A murit 30 de minute mai tarziu in drum spre spital. In acel decembrie, un fanatic, pe numele sau, Mark David Chapman, a pus mana pe pistol pentru a-si ucide idolul, de la care cu numai cateva ore in urma primise un autograf. Nebunii intra si ei, cum pot, in istorie.
Chapman se afla si astazi in spatele gratiilor. Nu cu mult timp in urma a facut o cerere pentru a fi gratiat. Reactiile opiniei publice au fost extrem de violente.

•Asasinarea lui Abrahalm Lincoln
La 9 mai 1865, in vechea cladire a Arsenalului din orasul Washington si-a inceput sedintele Tribunalul militar. In S.U.A. abia se terminase sangerosul razboi civil, care durase patru ani. Ultimele regimente ale armatei zdrobite a statelor sclavagiste din sud depuneau armele in fata trupelor nordiste. In aceeasi zi de 9 mai a fost arestat in statul Georgia Jefferson Davis, presedintele Confederatiei sudiste infrante, care dupa caderea capitalei acesteia -Richmond - se ascunsese.
Trecusera deja 24 de zile din clipa fatala cand impuscatura actorului Booth curmase la teatrul "Ford" viata presedintelui Abraham Lincoln. Asasinul reusise sa se ascunda. Dupa cautari asidue, in noaptea de 25 spre 26 aprilie, a fost descoperit la o ferma izolata. In timpul schimbului de focuri Booth a fost ranit mortal si curand a decedat.
Si iata cum, la 9 mai, tara indurerata, care numai cu cinci zile in urma isi condusese presedintele pe ultimul drum, astepta raspunsul la intrebarea: Cine dirijase mana asasinului John Wilkes Booth, cine se afla in spatele acestui dandy plin de sange, agent al spionajului sudist?
Istoriografia americana a reprodus multa vreme versiunea oficiala a asasinarii lui Lincoln fara a o pune la indoiala. Situatia s-a schimbat dupa aparitia monografiei "De ce a fost asasinat Lincoln?" (1937). Autorul acestei carti, Otto Eisenschiml(1880-1963), s-a nascut in Austria intr-o familie de americani. Pasionat de istoria razboiului civil din S.U.A.,Eisenschiml a sustinut timp de 20 de ani o explicatie proprie a cauzelor care au dus la asasinarea lui Lincoln.
La sfarsitul razboiului civil din S.U.A. (1861-1865), situatia lui Lincoln era destul de dificila. El se bucura de increderea maselor largi ale americanilor, care se convinsesera ca, presedintele, desi cu multe ezitari si solutii de compromis, mergea in intampinarea nazuintelor poporului. Dar numarul dusmanilor politici ai lui Lincoln nu numai nu se micsora, ci, dimpotriva, crestea. Il urau atat plantatorii sudisti  cat si simpatizantii acestora din statele nordice, partizani ai intelegerii cu statele sclavagiste rebele. In acelasi timp, politica lui Lincoln continua sa provoace nemultumirea radicalilor-aripa stanga a propriului sau partid, partidul republican.
Ca presedinte, Lincoln era si comandant suprem al fortelor armate, si de aceea asasinarea lui a fost considerata o crima de competenta tribunalului militar.

•Martin Luther King, asasinat la ordinul guvernului si mafiei
-- Ucis pentru ca s-a opus razboiului din Vietnam
Asasinarea lui Martin Luther King a fost rezultatul unei conspiratii urzite de mafie si de guvernul american, iritati de opozitia liderului de culoare fata de razboiul din Vietnam, releva avocatul american William F. Pepper cu prilejul prezentarii, la Madrid, a cartii sale intitulate "Un act de stat. Executarea lui Luther King", tiparita la editura Foca, informeaza Rompres. Potrivit versiunii oficiale, asasinul lui King a fost James Earl Ray, insa Pepper afirma ca atunci cand l-a intervievat, impreuna cu un psiholog de la Harvard specializat in limbajul trupului, s-a convins ca Ray nu era vinovat. Pepper, care a fost prieten apropiat al lui Luther King si al familiei acestuia, s-a hotarat sa-l reprezinte in instanta pe James Earl Ray, insa Ray a murit in inchisoare in 1998, inainte de inceperea unui nou proces. In 1999, ca avocat al familiei King, Pepper a reusit sa obtina circa 70 de marturii in legatura cu secretele conspiratiei in care, in opinia sa, au fost implicati inalti oficiali din Biroul Federal de Investigatii (FBI), din Agentia Centrala de Informatii (CIA), din Departamentul de Stat, din politia din Memphis, dar si indivizi care aveau legaturi cu crima organizata. Un juriu din Tennessee s-a pronuntat in 1999 in favoarea familiei lui Luther King, recunoscand ca asasinarea liderului de culoare a fost intr-adevar rezultatul unei conspiratii, insa cazul in speta nu s-a bucurat de interesul cuvenit deoarece "mediile de comunicare au pastrat intentionat tacerea asupra sa, pentru ca in SUA nu exista independenta (jurnalistica) in astfel de cazuri", a apreciat Pepper.
Potrivit avocatului, ideea asasinatului a inceput sa se contureze cand King, precursor in SUA al principiilor non-violentei sustinute de Gandhi, s-a pronuntat impotriva razboiului din Vietnam si a insistat ca societatea americana ar trebui sa se pronunte in acelasi sens. "King a inceput sa puna in pericol imensele profituri pe care industria de armament, farmaceutica, electrica si a marilor concernuri petroliere le obtineau de pe urma razboiului", iar reprezentantii acestora, in complicitate cu guvernul, nu au ezitat sa actioneze. La 4 aprilie 1968, Martin Luther King a fost asasinat intr-un hotel din Memphis, insa nu cu focuri de arma trase cu pusca lui Ray, ci, dupa cum demonstreaza un raport balistic prezentat in cadrul procesului din 1999, cu proiectile specifice altor tipuri de arma, sustine autorul cartii. Insa teoria conspiratiei nu se opreste aici ci, in pofida riscurilor ca unii sa fie taxati drept paranoici, exista suspiciuni ca si alte personalitati din acea perioada au fost asasinate din acelasi motiv, adica pentru ca s-au opus razboiului, a declarat Pepper, precizand ca acesta este cazul premierului suedez Olof Palme, a lui John Lennon sau a lui Robert si John F. Kennedy.

•Presedintele american John F. Kennedy a fost impuscat mortal, la Dallas, pe 22 noiembrie 1963, in timp ce se deplasa cu masina prin oras, cand coloana prezidentiala traversa Dealey Plaza. Investigatiile oficiale l-au gasit pe Lee Harvey Oswald vinovat de moartea presedintelui.
Autorii si motivele crimei sunt si astazi controversate. Au existat insa sustinatori ai unei teorii a conspiratiei din care acest Lee Harvey Oswald ar fi doar un actor. Mai ales ca Oswald a fost si el ucis la doua zile dupa moartea presedintelui.
Recent a aparut o transcriere a unei convorbiri intre Oswald si ucigasul sau, in care acestia discuta despre uciderea lui Kennedy ca masura de a opri cercetarile in randul mafiei efectuate sub comanda fratelui fostului presedinte, procurorul general Robert Kennedy.
De altfel si senatorul Robert F. Kennedy a fost impuscat pe 5 iunie 1968, de un palestinian. Multi se intreaba si astazi cine a comandat asasinatul.
=================================================================
Imaginile surprinse în fotografii şi înregistrări filmate la locul asasinării lui John F. Kennedy, din 22 noiembrie 1963, înfăţişează şi o femeie misterioasă, îmbrăcată într-un un pardesiu maro şi cu un batic înnodat sub bărbie (după modelul basmalei purtate de bătrâne în Rusia, de aici şi porecla dată de americani, "Doamna Babushka”). Femeia pare să ţină ceva în dreptul feţei, posibil un aparat de fotografiat ori de filmat.
În mod surprinzător, chiar şi după împuşcături, când majoritatea oamenilor au fugit din zonă, ea a rămas neclintită (posibil pentru a face poze). Oricât s-au străduit anchetatorii, dar şi detectivii amatori, identitatea femeii a rămas necunoscută.
* O moarte învăluită în mister
În toamna lui 1963, în Dealey Plazza din Dallas, un glonte punea capăt vieţii lui J.F.K.
Asasinat politic, reglare de conturi a Mafiei, crimă comisă de un fanatic? Nici până astăzi nu s-a putut da un răspuns convingător, în ciuda miilor de pagini scrise pe marginea inepuizabilului subiect. Presupusul atentator, L.H.Oswald, arestat la o oră şi 20 de minute după asasinat, fiindcă (mai) împuşcase un poliţist, a negat continuu orice amestec. El n-a mai apucat să fie judecat, fiind, la rându-i, nimerit de un glonte pe când era urcat în maşină pentru a fi transferat de la sediul poliţiei din Dallas la închisoare, autorul omorului fiind Jack Ruby, patronul unui club de noapte local. Oficial, Oswald a înfăptuit crima pe cont propriu, ca încercare de a dobândi celebritatea şi, pe această cale, de a-şi recuceri soţia, pe rusoaica Marina, pe care o cunoscuse pe când fugise în URSS, unde, deşi a cerut azil politic, n-a reuşit să se adapteze. Originea sovietică a soţiei lui Oswald a generat ipoteza că asasinarea lui JFK a fost plănuită de ruşi, preşedintele american fiind, chipurile, ucis la ordinul lui Hruşciov pentru că acesta era un ratat, comparativ cu Kennedy, prototipul omului de succes. Chiar şi fugarul securist Ion Mihai Pacepa susţine, în cartea "Programat să ucidă: Lee Harvey Oswald, KGB şi asasinarea lui Kennedy”, că Oswald avea legături cu KGB-ul rusesc. La rândul său, Oliver Stone sugerează, în filmul din 1991, ‘JKF’, că trei lunetişti profesionisti l-au omorât pe Kennedy ca parte a unei conspiraţii la nivel înalt pentru a intensifica implicarea SUA în războiul din Vietnam. Alte piste de cercetare au acreditat ideea că în spatele morţii lui JFK s-ar fi aflat Fidel Castro, vietnamezii, petroliştii din Texas, CIA sau chiar vicepreşedintele Lyndon B. Johnson, care avea să-i succeadă celui ucis. Fostul procuror Vincent Bugliosi, care a analizat vreme de 21 de ani probele din dosarul Kennedy, a stabilit totuşi că Lee Harvey Oswald a acţionat singur, aceeaşi concluzie la care a ajuns şi raportul oficial iniţial.
* Cine e "Lady Babushka”?
Dincolo însă de misterul ce planează asupra autorului/autorilor şi resortului uciderii lui JFK, persistă întrebarea: cine era femeia cu batic, care a urmărit totul? În 1970, o cântăreaţă şi dansatoare pe nume Beverly Oliver s-a prezentat la poliţie susţinând că ea este "Lady Babuska”, însă povestea sa avea foarte multe neconcordanţe, astfel că a fost considerată o escroacă în căutare de publicitate. Oliver a povestit că şi-a procurat camera de filmat de la Larry Ronco, un angajat al Kodak din New York, care avea legături cu anumiţi cubanezi din Dallas. Femeia a mai pretins că, după ce a surprins crima pe peliculă, un agent FBI, Regis Kennedy, i-ar fi confiscat aparatul şi nu i l-a mai returnat niciodată. Beverly Oliver – care dansa la un club concurent cu al lui Jack Ruby, "Carousel Club” - a mai susţinut că acesta şi prezumtivul asasin Lee Oswald se cunoşteau. Declaraţiile n-au putut fi probate, astfel că Oliver a fost trimisă la plimbare. Mai mult, investigatorii au arătat că "Lady Babushka” purta haine şi încălţări tipice unei femei în jur de 40 de ani, iar Beverly Oliver, care avea vreo 20 şi mai era şi "artistă”, nu s-ar fi îmbrăcat aşa. Pe de altă parte, modelul de aparat pe care cântăreaţa declara că-l folosise, Yashica Super-8 Zoom, nici nu exista în 1963, fiind creat abia patru ani mai târziu! FBI-ul a cerut în mod public şi repetat ca adevărata martoră la asasinat să se prezinte şi să predea pelicula înregistrată în Dallas' Dealey Plaza, ba a făcut chiar apel la proprietarii laboratoarelor foto, să comunice dacă au primit spre developare şi prelucrare imagini surprinse din acel unghi. Jack Harrison, un tehnician de la Kodak din Dallas, a povestit ulterior că a developat, chiar pe 22 noiembrie 1963, un asemenea film, care i-a fost adus de o brunetă între 30 şi 40 de ani, ce părea să fi stat pe locul "Babushkăi”.
* Beverly Oliver, o impostoare
În ciuda faptului că n-a fost crezută de anchetatori, Beverly Oliver a continuat să-şi trâmbiţeze povestea prin presă, ba a scris şi o carte – în 1994- cu "amintirile” din ziua asasinării lui JFK. Nici în volum însă ea n-a putut proba că a fost la faţa locului. Relatarea sa, cum că s-a aflat lângă un bărbat şi fiul lui, care s-au dovedit a fi Charles Brehm şi micuţul Joe, n-a stat nici ea în picioare, deoarece cei doi nu priveau coloana prezidenţială de pe partea sudică a Elm Street, cum a susţinut Beverly Oliver, ci de la intersecţia străzilor Main cu Houston. Şi scena confiscării aparatului de filmat ridică semne de întrebare: Oliver a declarat că a fost aşteptată la locul de muncă de doi bărbaţi, unul identificat drept agentul FBI Regis Kennedy, şi altul "de la CIA”, care i-au confiscat camera. Pe lângă faptul că agentul Regis Kennedy se afla în ziua respectivă în New Orleans, e greu de crezut că nişte profesionişti ar fi lăsat o martoră-cheie cu aparatul la ea timp de 72 de ore după asasinat, interval în care ea ar fi putut plasa filmul oriunde ori l-ar fi putut chiar da publicităţii. Mai mult, când şi-a dat seama că niciun lucrător al CIA nu s-ar fi prezentat cu această titulatură într-o operaţiune aflată la limita legalităţii, Beverly Oliver a renunţat la referirile privind aşa-zisul "om de la CIA”. Suspiciuni au trezit şi relatările "artistei” legate de Jack Ruby. Ea a susţinut că acesta i l-a prezentat pe Lee Oswald drept "prietenul meu de la CIA”, chiar în "Carousel Club”, în seara de 21 noiembrie, iar dansatoarea Jada (Janet Conforto) ar putea depune mărturie. Or, Jada nu mai lucra acolo din 31 octombrie! Mai apoi, Beverly Oliver a pretins că Jack Ruby a cinat cu ea în ajunul asasinării lui Kennedy, dăruindu-i o rochie cu buline. Dar Ruby a luat cina cu un grup de prieteni, şi niciunul nu a pomenit-o pe Oliver.
Toate nepotrivirile şi confuziile n-au împiedicat-o pe cântăreaţa/dansatoare să participe constant la manifestările anuale dedicate marcării morţii lui JFK, ocazional interpretând ea însăşi imnul naţional al SUA. Personajul său apare şi-n filmul deja menţionat, realizat de Oliver Stone, fiind interpretat de Lolita Davidovich. Dar nici Stone n-o prezintă pe Oliver drept "Lady Babushka”. Aşadar, misterul identităţii acesteia rămâne nedezlegat, însoţind pe mai departe enigma morţii preşedintelui Kennedy.

•In 1914, ducele Franz Ferdinand a fost asasinat la Sarajevo, Bosnia, in timp ce se afla intr-o masina Daimler condusa de Otto Merz, un pilot al echipei Mercedes. Asasinatul a avut ca rezultat izbucnirea primului razboi mondial. Ducele si sotia sa, Sophie, mergeau prin Sarajevo intr-un convoi compus din patru masini. Cei doi ocupau a doua masina din acest convoi.
Pe drumul spre Primarie, in timp ce traversau raul Milijacka, pe Podul Cumuria, nationalistul sarb Nedjelko Cabrinovic a aruncat o bomba spre masina care-i transporta pe duce si sotia sa. Franz Ferdinand a reusit sa arunce bomba in strada. Au fost raniti aproximativ douasprezece persoane, inclusiv Sophie, care a fost lovita in fata cu srapnel, insa nimeni nu a fost ucis.
Asasinul a inghitit o pilula cu cianura si a sarit de pe pod. Din nefericire pentru el, a scapat pilula din gura si a aterizat in apa foarte mica, astfel ca a fost arestat. Primele doua masini din convoi au continuat drumul spre Primaria din Sarajevo.
Cand a ajuns la ceremonia de intampinare, Franz Ferdinand a intrerupt discursul primarului, l-a luat de brat si i-a spus "Noi venim aici in vizita si suntem primiti cu bombe. Domnule primar, ce aveti de zis?" Ulterior, s-a calmat si si-a tinut propriul discurs, reafirmandu-si stima pentru locuitorii orasului Sarajevo.
Dupa discurs, Franz Ferdinand i-a cerut soferului sa-l duca la spital pentru a vizita victimele bombei, iar Sophie l-a insotit. Soferul a luat-o pe o cale gresita dupa ce a trecut pe podul Imperial, astfel ca masina a ajuns pe o strada purtand numele tatalui lui Franz Ferdinand, Franz Josef. Remarcand greseala, soferul a franat, iar masina s-a oprit la doar cativa centimetri de un alt nationalist sarb, Gavrilo Princip.
Princip a tras cu pistolul inspre masina, lovindu-l pe duce in gat si pe sotia sa in stomac. Socata si fara sa stie ca fusese ranita, Sophie a exclamat catre sotul ei "Pentru Dumnezeu, ce ti s-a-ntamplat?" Franz Ferdinand a ingenuncheat langa sotia sa, soptind "Es ist nichts, Es ist nichts..." (Nu e nimic, nu e nimic…). Dupa lungi investigatii, nu a fost descoperita vreo vina a guvernului sarb in aceasta conspiratie. Totusi, austriecii si-au trimis armata in Serbia si astfel a inceput primul razboi mondial.

•Premierul israelian Yitzhak Rabin a fost ucis de extremistul Yigal Amir, la un miting pentru pace desfasurat la Tel Aviv, pe 4 noiembrie 1995.
Cu toate ca asasinul, Igal Amir, a fost prins in flagrant si zace intr-o inchisoare, dosarul a ramas deschis. Multe mistere continua sa pluteasca in jurul lui. Semnele de intrebare s-au inmultit din momentul in care a fost pusa in circulatie versiunea "celui de-al treilea glont".
In camasa si maieul decedatului ar fi fost detectate trei gauri de glont. Or, tot timpul s-a spus ca Igal Amir a tras doua focuri de arma asupra premierului. Amir a angajat un nou avocat si cere revizuirea procesului. El sustine ca glontul mortal a fost cel de-al treilea. Cine a tras acest al treilea foc? Au aparut intrebari noi si raspunsurile sunt greu de gasit.

•Mahatma Gandhi, parintele independentei Indiei si initiatorul miscarilor de revolta neviolente, a fost impuscat mortal de un fanatic hindus, la 30 ianuarie 1948, in timpul unei ceremonii religioase. El a murit cu cuvantul "Dumnezeu" pe buze. Considerat un fel de sfant si un conducator politic, Gandhi obtine retragerea britanica si independenta Indiei la 15 august 1947. Incinerarea sa publica a provocat manifestari extraordinare de doliu popular.
Asasinul, Nathuram Godse, era un radical hindus. Godse si complicele sau, Narayan Apte, au fost condamnati si executati in noiembrie 1949.

•Spaima că Cezar va ajunge rege s-a amplificat atunci când cineva a aşezat o diademă pe statuia acestuia de pe Rostra. Tribunii, Gaius Epidius Marcellus şi Lucius Caesetius Flavius au îndepărtat această diademă. Nu la mult timp după acest incident, aceeaşi doi tribuni au arestat cetăţeni care au pronunţat titlul de Rex către Cezar, în timp ce acesta trecea pe străzile Romei. Văzându-şi susţinătorii ameninţaţi, Cezar a acţionat sever. A ordonat eliberarea celor arestaţi şi, în schimb, a adus tribunii în faţa Senatului, înlăturându-le poziţiile. Cezar folosise iniţal sanctificarea tribunilor ca unul din motivele pentru care pornise războiul civil, însă acum le-a revocat puterea în propriul câştig.
Festivalul Lupercalia avea să reprezinte cel mai mare test pentru poporul roman privind acceptarea lui Cezar ca rege. În 15 februarie 44 î.Hr., Cezar stătea pe scaunul său aurit de pe Rostra, purtându-şi roba roşie, încălţăminte roşie, coroana de lauri şi armat cu titlul de Dictator Perpetuus. Cursa în jurul pomeriumului reprezenta o tradiţie a festivalului, iar când Marc Antoniu a pătruns în forum, a fost ridicat în Rostra de către preoţii participanţi la festivitate. Antoniu a scos o diademă şi a încercat să o aşeze pe capul lui Cezar, spunând „Poporul îţi oferă acest titlu de rege prin mine”. Însă puţine au fost uralele publicului, şi Cezar a refuzat cu rapiditate, îngrijindu-se ca podoaba să nu-i atingă capul. Publicul a ţipat aprobator, dar Antoniu a ignorat faptele şi a încercat să i-o aşeze pe cap pentru a doua oară. Nici de această dată publicul n-a exultat, iar Cezar s-a ridicat de pe scaunul său şi l-a refuzat din nou, spunând: „Nu voi fi regele Romei. Jupiter este singur rege al romanilor.” Mulţimea a aprobat imediat acţiunile lui Cezar.
În tot acest timp, Cezar planifica o nouă campanie în Dacia şi apoi în Parthia. Campania parthiană ar fi putut aduce bogăţii considerabile înapoi la Roma, şi posibilitatea reîntoarcerii la standardele pe care
Crassus le pierduse cu aproape nouă ani în urmă. O veche legendă spunea că Partia putea fi cucerită doar de un rege, astfel că Cezar a fost autorizat de către Senat să poarte o coroană oriunde în imperiu. Cezar planificase plecarea pentru luna aprilie 44 î.Hr., iar opozanţii săi secreţi, al căror număr era în continuă creştere, trebuiau să acţioneze în grabă. Majoritatea fiind oameni pe care Cezar îi graţiase deja, ei erau conştienţi că singura posibilitate de a îl înlătura pe Cezar de la conducerea Romei era să acţioneze înainte ca acesta să pornească către Parthia.
Locul de întrunire a Senatului roman era, conform tradiţiei, în Curia Hostilia, a cărui reparaţie fusese recent terminată după incendiile ce o distruseseră în anii precedenţi, dar Senatul a abandonat-o pentru o casă nouă, aflată în construcţie. Astfel că Cezar a convocat Senatul în Theatrum Pompeium (construit de către Pompei), la Idele lui Marte, pe 15 martie 44 î.Hr.. Cu puţine zile în urmă, un prezicător îi spusese lui Cezar: „Fereşte-te de Idele lui Marte". În timpul întrunirii Senatului, Cezar a fost atacat şi înjunghiat de moarte de către un grup de senatori, care se intitulau Liberatorii (Liberatores); aceştia şi-au justificat acţiunea spunând că au comis tiranicid, nu crimă, apărând Republica de ambiţiile monarhale pretinse de Cezar. Printre asasinii care s-au închis în Templul lui Jupiter se aflau Gaius Trebonius, Decimus Junius Brutus, Marcus Junius Brutus şi Gaius Cassius Longinus; Cezar le graţiase majoritatea crimelor şi chiar îi avansase în carieră. Marcus Brutus era un văr îndepărtat al lui Cezar şi fusese numit ca unul dintre moştenitorii săi testamentari. De asemenea, se speculează că Marcus Brutus era fiul nelegitim al lui Cezar, din moment ce acesta avusese o aventură cu Servilia Caepionis, mama lui Brutus; însă Cezar avea doar cincisprezece ani la data naşterii lui Brutus. Cezar a primit 23 de lovituri(conform altora chiar 35), care variau între superficiale şi mortale şi, ironia soartei, s-a prăbuşit la picioarele unei statui a fostului său prieten, devenit rival, Pompei cel Mare. Pompei fusese recent deificat de către Senat, unele relatări spunând că Cezar s-a rugat la Pompei în timp ce murea. Ultimele sale cuvinte au fost relatate în diferite feluri, precum:

* και συ τεκνον; (Kai su, teknon?) (gr., „Chiar şi tu, fiul meu?" – din Suetonius)

* Tu quoque, Brute, fili mi! (lat., „Şi tu, Brutus, fiul meu!" – o traducere latină modernă a unui citat grecesc din Suetonius)

* Et tu, Brute? (lat., „Chiar (şi) tu, Brutus?" – din piesa lui Shakespeare, Iulius Cezar)

Relatarea unui martor ocular
Aici urmează relatarea unui martor ocular al asasinatului lui Cezar scrisă de către Nicolaus din Damas, la puţini ani după ce aceasta a avut loc.

Planul
„Conspiratorii nu s-au întâlnit niciodată în public, dar se regăseau ocazional acasă la fiecare dintre ei. Au fost multe discuţii şi propuneri, aşa cum era de aşteptat, în timp ce investigau cum şi unde să-şi execute planul. Unii au sugerat să încerce în timp ce acesta mergea pe Calea Sacră, care era una dintre plimbările sale favorite. O altă idee era să fie ucis la alegeri, în timp ce traversa un pod pentru a numi magistraţii din cadrul Campus Martius; urmau să vadă care este cel mai puţin norocos dintre ei, pentru ca acela să îl împingă pe Cezar de pe pod, iar ceilalţi să alerge şi să îl ucidă. Un al treilea plan era acela de a aştepta următorul spectacol cu gladiatori. Avantajul era că, din pricina spectacolului, nu s-ar fi născut nici o suspiciune dacă se zăreau armele ce urmau să fie pregătite pentru asasinat. Însă majoritatea a decis să fie omorât în timp ce stătea în Senat, unde nu era însoţit de nimeni, din moment ce non-senatorii nu erau admişi, şi unde cei mulţi conspiratori îşi puteau ascunde pumnalele în togi. Acest plan a fost câştigătorul zilei."

Semne rele
„Înainte de a intra în altar, preoţii au adus în faţă victimele, pentru ca el să poată executa ceea ce avea să fie ultimul său sacrificiu. Semnele erau foarte clar nefavorabile. După acest sacrificiu nereuşit, preoţii au făcut altele, în mod repetat, pentru a vedea dacă ar putea apărea altceva, mai favorabil decât cele deja dezvăluite. În final, preoţii au concis că nu au putut vedea cu claritate intenţia divină, pentru că exista un spirit transparent şi malefic, ascuns printre victime. Cezar s-a simţit iritat şi a abandonat divinaţia până la lăsarea soarelui, deşi preoţii şi-au continuat tot mai mult eforturile.
Asasinii prezenţi atunci au fost încântaţi să vadă acestea, deşi prietenii lui Cezar l-au sfătuit să anuleze adunarea Senatului din acea zi, din pricina spuselor preoţilor. El a fost de acord, însă unii participanţi s-au ridicat, l-au strigat şi i-au spus că Senatul era deja plin. Şi-a privit amicii, dar Brutus l-a abordat din nou spunându-i 'Vino, bunule domn, nu acorda atenţie palavrelor acestor oameni şi nu amâna ceea ce
Cezar şi puterea sa grandioasă a găsit de cuviinţă să se organizeze. Fă-ţi singur curajul de bun augur.' Cu aceste cuvinte l-a convins pe Cezar; ţinându-l de mâna dreaptă, l-a condus către Senat, care se afla chiar în apropiere. Cezar l-a urmat în tăcere."

Atacul final
„Senatul s-a ridicat în semn de respect pentru poziţia sa când l-a văzut intrând. Cei care aveau să facă parte din complot stăteau în apropierea sa. Chiar lângă el se afla Tillius Cimber, al cărui frate fusese exilat de către Cezar. Sub pretextul unei umile doleanţe din partea acestui frate, Cimber s-a apropiat de Cezar şi a strâns mantaua togii sale, părând că vrea să facă o mişcare şi mai amplă cu mâinile sale asupra lui Cezar. Cezar a vrut să se ridice şi să-şi folosească mâinile, dar a fost împiedicat de către Cimber, devenind astfel excesiv de iritat.
Acela a fost semnalul pentru conspiratori să acţioneze. Toţi şi-au scos în grabă pumnalele şi s-au năpustit asupra sa. Întâi Servilius Casca l-a lovit cu vârful lamei pe umărul stâng, puţin deasupra osului gâtului. La acela ţintise, însă din pricina entuziasmului ratase. Cezar s-a ridicat pentru a se apăra şi, în acel vacarm, Casca a ţipat în greacă la fratele său. Cel din urmă l-a auzit şi a împins sabia în coaste. După un moment Cassius i-a făcut o rană asupra feţei şi Decimus Brutus l-a străpuns într-o parte. În timp ce Cassius Longinus încerca să-l lovească din nou, a ratat şi a lovit mâna lui Marcus Brutus. Minucius l-a lovit de asemenea pe Cezar şi Rubrius în coapsă. Era pur şi simplu o mulţime aflată în bătălie cu un singur oponent.
Sub masa rănilor, a căzut la piciorul statuii lui Pompei. Toată lumea părea să fi vrut a avea un rol în omor, nefiind niciun participant care să nu-i lovească corpul în timp ce el zăcea, până când, înjunghiat de douăzeci şi trei de ori, şi-a dat ultima suflare."
Apoi i-au abandonat trupul înjunghiat şi însângerat acolo. După trei zile, sclavii i-au descoperit trupul. Soldaţii romani i-au înfăşurat trupul şi l-au ars pe altar (a fost incinerat, potrivit tradiţiei romane). Femeile au aruncat in flăcările ce mistuiau trupul lui Cezar bijuterii şi hainele copiilor lor. A fost o zi neagră pentru Roma; odată cu pierderea marelui părinte al patriei, începea o nouă epocă romană.

Urmările asasinării
Moartea lui Cezar a marcat, de asemenea, în mod ironic şi sfârşitul Republicii Romane, republică pentru binele căruia fusese ucis. Clasa romană de mijloc şi cea inferioară, în care Cezar era atât de popular încă dinaintea victoriei din Galia, au fost înfuriate că un mic grup de aristocraţi le uciseseră campionul. Faimosa cuvântare a lui Antoniu din piesa shakesperiană, „Prieteni, Romani, Concetăţeni, acordaţi-mi atenţia voastră" s-ar fi putut sau nu întâmpla în realitate, însă ea reprezintă un exemplu perfect al gândirii publice ce a urmat morţii lui Cezar. Antoniu, care în ultima vreme se îndepărtase de Cezar, a capitalizat supărarea mulţimii romane şi a ameninţat că-i va dezlănţui asupra Optimaţilor, poate în intenţia ca el să preia controlul asupra Romei. Însă Cezar îl numise pe nepotul său Gaius Octavius ca unic moştenitor al vastei sale bogăţii, oferindu-i lui Octavius atât puterea imensă asigurată de numele lui Cezar, cât şi control asupra uneia dintre cele mai mari averi din Republică. În plus, Gaius Octavius era de asemenea, pentru toate intenţiile şi scopurile, fiul marelui Cezar şi în mod consecvent loialitatea populaţiei romane a trecut de la mortul Cezar la Octavius aflat în viaţă. Octavius, în vârstă de doar 19 ani la moartea lui Cezar, s-a dovedit a fi nemilos şi letal, şi în timp ce Antoniu se ocupa de Decimus Brutus, în prima rundă a noilor războaie civile, Octavius îşi consolida poziţia. Pentru a se putea lupta cu Brutus şi Cassius, care ducea lipsa unei mari armate în Grecia, Antoniu avea nevoie atât de averea din cuferele de război ale lui Cezar, cât şi de legitimitatea pe care numele lui Cezar o oferea oricărei acţiuni pe care acesta ar fi desfăşurat-o împotriva celor doi. Un nou Triumvirat s-a format - al doilea şi ultimul, cu Octavius, Antoniu, şi comandantul loial al cavaleriei lui Cezar, Lepidus. Al Doilea Triumvirat l-a deificat pe Cezar ca divus iulius şi – văzându-se că uciderea sa a fost posibilă tocmai din pricina clemenţei sale - oroarea proscrierilor, abandonată din vremurile lui Sulla, a fost readusă asupra inamicilor triumviratului în scopul de a-şi însuşi încă şi mai multe fonduri pentru al doilea război civil, împotriva lui Brutus şi Cassius, pe care Antoniu şi Octavian i-au înfrânt la Philippi. Un al treilea război civil s-a declanşat apoi între Octavian pe deoparte şi Antoniu şi Cleopatra pe cealaltă. Acest ultim război civil a culminat cu înfrângerea lui Antoniu şi a Cleopatrei la Actium, rezultând astfel ascensiunea lui Octavian, care a devenit primul împărat roman, sub numele de Cezar August. În 42 î.Hr., Cezar a fost zeificat formal ca Divinul Iulius (Divus Iulius), şi Cezar August a devenit astfel Divi filius (Fiul lui Dumnezeu).

•I.G. Duca. Cinci gloante trase in ceafa primului-ministru. Primul i-a fost fatal. A murit pe loc, pe peronul Garii Sinaia, la 29 decembrie 1933. Asasinii: legionarii, cu acordul lui Carol al II-lea, dupa cum spun istoricii.
Imediat dupa alegeri, intr-un mod cel putin misterios, I.G. Duca este chemat la Sinaia pentru o intrevedere cu Carol al II-lea. A plecat cu primul tren, fara sa stie ca intr-un vagon alaturat calatoreau asasinii. Il urmareau. La Sinaia, intalnirea cu suveranul se reduce la doua ore, dupa care primul-ministru trebuie sa se intoarca la Bucuresti cu trenul de 21 si 15 minute. In jur de 20:30, I.G. Duca este instiintat ca trenul cu care urma sa ajunga in Capitala are intarziere de o ora si cateva minute. La 21:30, premierul urca in automobil cu doctorul Constantinescu. Spre gara.
Asasinii se plimbasera nestingheriti toata ziua pe peronul din Sinaia. Nimeni nu i-a legitimat, nu i-a intrebat cum ii cheama.
Pana la vagonul guvernamental mai avea cativa pasi. Ar fi trebuit sa intre prin biroul sefului de gara, dar cineva a uitat sa il anunte. O explozie, un nor de fum, o simpla petarda aruncata in calea lui I.G. Duca. In panica momentului, legionarul Niki Constantinescu i-a pus o mana pe umar si apoi i-a tras o rafala de cinci gloante in ceafa. A murit pe loc.
Dupa ce revolverul a fost descarcat, Niki a aruncat inspre grup o grenada. Schijele l-au ranit pe doctorul Constantinescu in coapsa si pe Vlahide, secretar general la presedintia Consiliului de Ministri. Primul care a fugit a fost cel care avea rolul sa-l pazeasca pe presedintele Consiliului de Ministri. Niki Constantinescu a ridicat imediat mainile in aer si s-a predat.

Indiferenta regelui
Cadavrul lui Duca a fost recuperat de pe peronul Garii Sinaia si depus intr-o camera langa anexele servitorilor din Castelul Peles. Carol al II-lea nu parea foarte incantat, dupa cum precizeaza Mircea Musat si Ion Ardeleanu in "Romania dupa Marea Unire". I.G. Duca devenise incomod, era prietenul Frantei. Mai mult, din primele zile ale guvernarii, I.G. Duca a cerut regelui sa-l schimbe pe Gavrila Marinescu, directorul general al Sigurantei si in acelasi timp omul palatului.
A doua zi, la Sinaia au sosit sotia si cei doi frati ai lui Duca. Carol al II-lea a refuzat sa ii vada, nici macar nu le-a prezentat condoleante. Constantin Argetoianu nota in memoriile sale ca regele nu a vrut sa-i vada pe cei apropiati lui I.G. Duca pentru a nu i se citi bucuria pe fata ca a scapat de el sau, mai mult, chiar l-a mustrat constiinta si s-a simtit raspunzator pentru crima.

A desfiintat Garda de Fier
Cum s-a produs asasinatul? Cum a fost posibila eliminarea presedintelui Consiliului de Ministri?
Cu zece zile inainte de alegeri, mai exact in noaptea de 9 spre 10 decembrie, jandarmii au inceput sa aresteze mii de legionari. La 10 decembrie 1933 s-a anuntat oficial scoaterea in afara legii a Garzii de Fier. Codreanu s-a ascuns timp de trei luni, iar la 20 decembrie, liberalii castigau alegerile cu 51% din voturi.
Capul miscarii legionare - Codreanu - n-a fost inchis la 9 decembrie 1933, iar cei arestati o data cu dizolvarea Garzii au fost eliberati din puscarie si "retinuti". Ministrul de Interne a recunoscut in presa vremii ca in ziua asasinatului nu mai exista in inchisorile din tara nici un legionar. Mai mult, Gavrila Marinescu, seful Sigurantei, omul de care vroia sa scape primul-ministru, cocheta cu Zelea Codreanu.

Amenintari cu moartea
Siguranta lui I.G. Duca este pusa la indoiala in dosarele pastrate la Arhivele Statului Bucuresti. Ministrul de Interne si seful Sigurantei stiau de atentat, dar nu au luat nici o masura. Vagonul guvernamental a fost insotit de un singur agent, iar asasinii au calatorit cu acelasi tren catre Sinaia.

"O singura masura s-a luat la Sinaia pentru a apara securitatea primului-ministru de a nu intra pe peronul garii prin intrarea principala, ci prin biroul sefului garii, deoarece vagonul cu care urma sa calatoreasca I.G. Duca oprea in fata acestuia, evitand astfel parcurgerea peronului. Dispozitia nu a fost respectata. Fie agentul a uitat sa-i spuna, fie nu i s-a comunicat.

Nici orientarea filo-franco-engleza a lui Duca nu era de dorit. Legionarii incepusera cu amenintarile impotriva primului-ministru, caruia ii cereau sa demisioneze pentru a nu fi ucis si familia torturata. Scrisori, amenintari telefonice, nimic nu l-a facut pe Duca sa-si schimbe pozitia.
Prietenii erau ingrijorati pentru siguranta lui, dar el le spunea: "Nu stiu daca s-au luat masuri. Imi este indiferent ce va fi cu persoana mea. Eram dator pentru salvarea tarii sa fac ce am facut. Am constiinta ca mi-am indeplinit datoria. Poate voi pieri. Dar ce importa. E riscul sarcinii de a guverna".

Testamentul unui legionar
Garda de Fier nu a recunoscut implicarea in uciderea primului-ministru. Mai mult, in mai 1938, Zelea Codreanu spunea: "N-am avut cunostinta sub nici o forma de asasinarea primului-ministru, cu atat mai mult nu am dat eu ordin pentru acest fapt, asa cum mi se imputa la Consiliul de Razboi, unde am fost achitat in unanimitate. Gestul celor trei - Nicadorii - dupa cum am afirmat si atunci a fost un gest care le apartine".
Nici testamentul legionarului Mihail Stelescu, din 12 octombrie 1934, nu a fost o proba suficienta. "Cu tot eroismul baietilor de la Jilava - Nicadorii - totusi el, Zelea Codreanu, a dat ordin de omorare a lui Duca; l-am citit si eu."

Concluzie? Asasinatul lui I.G. Duca, un caz inchis. "Rezulta clar ca atentatul comis impotriva lui I.G. Duca iese din linia tactica a Garzii de Fier si este un act pur individual. "

"Imi este indiferent ce va fi cu persoana mea. Eram dator pentru salvarea tarii sa fac ce am facut" -Ion Gheorghe Duca
"Am constiinta ca mi-am indeplinit datoria. Poate voi pieri. Dar ce importa. E riscul sarcinii de a guverna" -Ion Gheorghe Duca

CV
  
* I.G. Duca s-a nascut la 20 decembrie 1873 in Bucuresti. A studiat in tara si apoi si-a completat invataturile in Franta, de unde se intoarce in Romania cu diploma de doctor in Drept.
  
* In 1907 este numit director al centralei bancilor populare. Aici, Duca il intalneste pe Fotin Enescu. In acelasi an insa, Duca demisioneaza si intra in viata politica militanta, ca membru al partidului liberal.
  
* I.C. Bratianu il numeste ministru al Instructiunii in Cabinetul sau in 1914. In partid, Duca devine prieten si confident al lui I.C. Bratianu. In 1918, I.G. Duca este ministru al Agriculturii si Domeniilor.
  
* In 1924 a detinut portofoliul Externelor si i-a insotit pe suveranii Romaniei, Regele Ferdinand si Regina Maria, in calatoriile lor la Londra si Paris. In ultima guvernare a lui I.C. Bratianu a fost ministru de Interne, in 1927. La 28 decembrie 1930 este ales conducator al Partidului Liberal, iar la 10 noiembrie 1933 este insarcinat de regele Carol al II-lea sa formeze Cabinetul.

Era modest
Duca era suspect si din cauza vietii private extrem de modeste. Traia intr-o locuinta de doua, trei camarute, se imbraca sobru, dar modest si avea un dezinteres total pentru avere. Refuza cu incapatanare sa-si realizeze o situatie materiala satisfacatoare, pe care ar fi avut ocazia in intreaga sa activitate politica. Se complacea intr-o nota boema, chiar in lipsuri. Locuia in niste camarute puse la dispozitie de un amic politic in Strada Cometa, iar sotia, cand participa la solemnitati, imprumuta toaletele. Cand a fost asasinat au fost gasiti asupra sa cativa lei, iar camasa era cusuta la un umar, unde era rupta. Cand nu era ocupat cu viata politica, traia intr-o discretie totala impreuna cu sotia sa. Iar cand timpul ii permitea mergea la Maldarasti, in judetul Valcea, unde avea o casa modesta. Dupa cum noteaza Emilia si Gavrila Sonea in "Viata economica, politica a Romaniei in 1933-1938", liberalii, care se agita si aspira la avere, mosierii mari si mici, ar fi preferat un om cu mare forta economica si financiara ca sef al Partidului Liberal. "Un om ca Duca nu le inspira increderea si convingerea ca nu le va sacrifica interesele in profitul altor comandamente politice."

Ziarele au scris despre crima
"Viitorul" din 31 decembrie 1933: "Astazi, la orele 22, pe peronul Garii Sinaia, a fost asasinat cu 5 focuri de revolver primul-ministru, Ion G. Duca, de un student de la Academia Comerciala, anume Nicolae Constantinescu, care avea si doi complici. Nicolae Constantinescu este arestat. El a declarat ca apartine Garzii de Fier si ca acest atentat a fost pregatit mai de mult. Corpul primului-ministru, conform dorintei Maiestatii Sale Regele, a fost transportat la Castelul Peles". "Tara si moartea lui I.G. Duca - o covarsitoare si unanima durere", in "Viitorul" din 1 ianuarie 1934. "Stirile ce vin din intreaga tara marturisesc covarsitoarea durere pricinuita de moartea tragica a lui I.G. Duca. Pentru intreaga opinie publica, odiosul asasinat nu rapeste numai pe marele barbat de stat Ion G. Duca, in momentul cand avea mai multa nevoie de el, ci rapeste un om cunoscut si iubit pretutindeni, pentru bunatatea, abilitatea si onestitatea sa. Cu acelasi binevoitor suras, care ascundea de multe ori mari osteneli personale, I.G. Duca a cutreierat intreaga tara, a vorbit pretutindeni, fie ca fruntas politic, fie ca simplu conferentiar. Pretutindeni a fost iubit si respectat. Pretutindeni se adunau oamenii din toate partidele politice si din toate straturile sociale, spre a-l asculta."

Ucigasii lui I.G. Duca
Niki Constantinescu, cel care l-a impuscat pe Duca in timpul campaniei electorale din decembrie 1933, inainte de dizolvarea Garzii de Fier, l-a injunghiat pe primarul din comuna Vlad, Fagaras. La comiterea asasinatului era insotit de studentii Ion Caranica, fost cap de lista al Garzii de Fier la Caliacra si Durostor, si Balimacea din Turtucaia. Ei erau Nicadorii, numiti asa dupa atentat. Dupa ce Constantinescu s-a predat, tovarasii lui s-au facut nevazuti.


Calendar
«  December 2016  »
SuMoTuWeThFrSa
    123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

Polls
Rate my site
Total of answers: 38


Copyright MyCorp © 2016Make a free website with uCoz