Atlas InfoNet - MALAYSIA
Saturday, 10 Dec 2016, 01:08:54

Welcome Guest | RSS
Atlas InfoNet
MainRegistrationLogin
Site menu

Login



Malaysia are o populatie de aproximativ 20 de milioane de locuitori, dintre care 50% sunt malaiezieni, 36% chinezi, 1% indieni si 4% alte natii. Din punct de vedere al structurii politice, Malaysia este o federatie alcatuita din treisprezece state, dintre care unsprezece se afla in Peninsula Malacca si doua (Sabah si Sarawak) in insula Borneo. Exporta in principal cauciuc, ulei de palmier, cherestea tropicala, cositor, petrol, boabe de cacao si piper. In tara exista unele tensiuni rasiale. Deoarece, prin traditie, poporul malaiezian s-a implicat prea putin in sectorul economic al comunitatii, acest vid profesional a fost in mare parte umplut de chinezi. Cand, in cele din urma, acestia au dobandit controlul asupra economiei, s-au declansat revolte.
In 1969, a fost introdus un plan pe 20 de ani care sa mareasca ocuparea fortei de munca malaieziane la toate nivelurile comerciale si sa reduca participatia straina la piata malaieziana de la 60% la 30% pana in 1990. Din cauza lipsei de interes fata de afaceri manifestate de malaiezieni aceste procente au fost greu de realizat. Faptul ca puterea malaieza si cea chineza se afla aproape in echilibru impune o stransa cooperare a celor doua culturi. In prezent, din cauza diferentelor culturale in materie de obiceiuri si valori persista inca o atmosfera de neincredere.

Cultura, Valorile

Respectul, politetea si mai ales amabilitatea fata de altii sunt factorii cei mai importanti ai comportamentului malaiez ideal. Acesta este cunoscut sub numele de budi. Familia si prietenii au intaietate asupra intereselor proprii. Dragostea fata de copii este foarte puternica. Malaiezienii sunt incurajati sa cultive relatii profunde si durabile cu familia, prietenii si cu partenerii respectabili, demni de incredere.
Increderea este fundamentala in stabilirea unor asemenea relatii. Formalismul initial se transforma treptat intr-o atitudine familiara, increzatoare. Oamenii cei mai respectati sunt cei care fac cele mai multe compromisuri. Prosperitatea de dragul prosperitatii nu ii caracterizeaza. In trecut au existat legi care le interziceau taranilor malaiezieni acumularea de averi. Malaiezienii considera ca omul este bun in esenta, conceptie destul de diferita de cea a pacatului originar din crestinismul occidental. Credinta lor puternica in Dumnezeu (Allah) le ofera malaiezienilor o atitudine fatalista asupra evenimentelor. Ei se simt expusi stihiilor, din cauza credintei lor in suprematia vointei lui Dumnezeu. In limba malaieziana se foloseste frecvent expresia "voia Domnului". Acest lucru favorizeaza lipsa motivarii pentru succesul lumesc si a hotararii de a "duce lucrurile la bun sfarsit". In general, la facultate, malaiezienii prefera sa studieze artele si nu stiinta, iar multora dintre ei le lipseste experienta tehnica. Inca o data, contrastul cu japonezii/coreenii este izbitor.

Concepte. Stilul de conducere si statutul

Se presupune ca persoanele de vita nobila vor demonstra aptitudini de conducatori. Un lider capabil este evlavios, sincer, umil si plin de tact. Statutul se mosteneste, nu se dobandeste si este confirmat prin demonstrarea capacitatii de lider si a unei atitudini grijulii. Un malaiezian se simte in largul sau in cadrul unei structuri ierarhice in care fiecare are rolul sau precis. Munca si trandavia nu sunt clar delimitate in cultura si limba malaieziana. Munca este numai una dintre numeroasele activitati desfasurate de malaiezieni. Aprofundarea relatiilor si timpul petrecut cu persoanele mai in varsta li se poate parea occidentalilor, nu insa si malaiezienilor, o pierdere de vreme. Malaiezienii sunt modesti si rareori se intampla sa ceara o promovare. Ei se asteapta ca aceasta sa le fie acordata de catre un superior atent, la timpul cuvenit.

Spatiul si timpul

Este respectata o distanta adecvata de confort. Malaiezienii au constiinta mediului inconjurator. Ei acorda putina atentie trecutului, iar viitorul este considerat ca fiind neclar si imprevizibil (voia Domnului). Prezentul trebuie petrecut in chip virtuos.

Factorii culturali ai comunicarii - Modele de comunicare si utilizarea limbii--

Conversatiile sunt intortocheate, pentru a se evita jignirea vreunei persoane. Malaiezienii se pricep sa faca referiri indirecte. In dezbateri este evidenta o oarecare influenta britanica.
Comunicarea este la inceput formala, devenind, cu timpul, din ce in ce mai familiara.

Tipul de ascultatori

Malaiezienii sunt respectuosi, in special cu superiorii si cu oamenii mai in varsta.

Nu obisnuiesc sa intrerupa.
Asculta cu atentie comentariile cinstite si grijulii.

Comportamentul la intalniri si negocieri

Se urmareste armonia si discutiile sunt echilibrate. Indiferenta malaiezienilor fata de afaceri diminueaza ambitia si competitia. Exista putine incercari de modificare a ambiantei (in contrast direct cu Singapore, Hong Kong, Coreea si Japonia). Cei care fac cele mai multe compromisuri in negocierile de afaceri se bucura de cel mai mare respect. Malaiezienii nu se dedau la manifestari puternice ale fermitatii.

Maniere si tabuuri

Majoritatea tabuurilor sunt musulmane. Malaiezienii se simt in largul lor in cadrul unei structuri ierarhice, manifestand respect fata de superiori si autoritate. Salutul este important. Barbatii si femeile obisnuiesc sa-si stranga mana. Cand un barbat da mana cu un altul, el isi ofera amandoua mainile, insa fara stransoare. El atinge usor mana prietenului sau, apoi duce mainile acestuia la pieptul sau. Acest lucru inseamna: "Te salut din toata inima". Femeile practica salutul salaam, inclinandu-se pana la pamant. Ei nu folosesc degetul aratator, atunci cand vor sa arate ceva. Este mai politicos sa folositi degetul mare de la mana dreapta, cu restul degetelor stranse.

Cum sa te intelegi cu malaiezienii

Malaiezienii sunt mai orientati spre grup decat multe alte popoare. In relatia cu ei ar trebui incercata aplicarea aptitudinilor sinergice. Este o modalitate buna de abordare a persoanelor care ii separa pe malaiezieni de chinezi si de occidentali sau pe musulmani de budisti si de crestini. Ar trebui sa va familiarizati cu notiunile de baza ale islamului. Manifestati respect fata de superiori si fata de credintele religioase. Tinerii malaiezieni sunt foarte mandri de orientarea malaieziana moderna catre industrializare si inalta tehnologie. Ar trebui sa le impartasiti entuziasmul.

Calendar
«  December 2016  »
SuMoTuWeThFrSa
    123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

Polls
Rate my site
Total of answers: 38


Copyright MyCorp © 2016Make a free website with uCoz